Iranul va trimite luni „propunerile finale” referitoare la dosarul nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă / EPA-EFE

Şeful diplomaţiei iraniene, Hossein Amir-Abdollahian, a declarat că ţara va anunţa luni „propunerile finale" privind dosarul nuclear, după ce Statele Unite ar fi acceptat două dintre cererile iraniene, informează France Presse.

Hossein Amir-Abdollahian, citat de agenţia oficială de presă Irna, nu a precizat cerinţele la care s-a referit.

„Partea americană a acceptat verbal ambele subiecte (cerute de Iran). Vom trimite propunerile finale în scris până la miezul nopţii" (19.30 GMT), a spus el.

„Dacă propunerile noastre sunt acceptate, suntem gata să încheiem (discuţiile) şi să anunţăm acordul în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe", a indicat Amir-Abdollahian.

Această declaraţie intervine într-un moment în care marile puteri aşteaptă un răspuns de la Teheran la o propunere de acord înaintată pe 26 iulie de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Vineri, Iranul a anunţat că este pregătit să accepte textul final elaborat la Viena pentru salvarea acordului din 2015, cunoscut sub acronimul englez JCPOA, cu condiţia ca acesta să fie însoţit de un anumit număr de asigurări, scrie Agerpres.

„JCPOA este rezultatul unor luni de eforturi depuse de colegii noştri din Ministerul Afacerilor Externe, care desigur pot avea defecte fundamentale ca orice document. Dar ceea ce contează pentru noi este asigurarea" că sancţiunile împotriva Iranului sunt ridicate, a adăugat ministrul.

După câteva luni de blocaj, diplomaţi din Iran, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania, cu participarea indirectă a Statelor Unite, s-au întors pe 4 august la Viena pentru o nouă încercare de salvare a acordului, sub egida UE.

Obiectivul discuţiilor este repunerea pe drumul cel bun a pactului, care vizează să garanteze caracterul civil al programului nuclear al Iranului, acuzat că urmăreşte să obţină arma atomică în ciuda faptului că neagă.

Dar după retragerea unilaterală a Statelor Unite din acord în 2018 sub Donald Trump şi restabilirea sancţiunilor americane, Teheranul a renunţat treptat la obligaţiile sale.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”