Iranul a testat cu succes o rachetă balistică

0
Publicat:

Iranul a testat cu succes o rachetă balistică tip Khorramshahr 4, cu o rază de acţiune de 2.000 de kilometri şi capabilă să transporte un focos de 1.500 de kilograme, a relatat joi media de stat.

Rachetă balistică testată în Iran

Potrivit agenţiei de presă de stat IRNA, racheta este numită Khaibar, în referire la o cetate evreiască cucerită de luptători musulmani la începuturile islamului, scrie Agerpres.

Racheta Khaibar, a patra generaţie a seriei Khorramshahr, are o lungime de 13 metri, este echipată cu motoare cu combustibil lichid şi este mai precisă decât versiunile anterioare, potrivit agenţiei Mehr.

Testul a avut loc la 41 de ani de la victoria de la Khorramshahr, oraş aflat la graniţa cu Irakul şi cucerit de acesta la începutul războiului iraniano-irakian dintre 1980 şi 1988, iar apoi recuperat de militarii iranieni în mai 1982.

Iranul, care are unul din cele mai ample programe de rachete din Orientul Mijlociu, afirmă că armele sale pot atinge Israelul şi bazele SUA din regiune, iar Teheranul a susţinut, în pofida opoziţiei SUA şi ţărilor europene, că va continua să-şi dezvolte acest program, care este unul "defensiv".

"Mesajul nostru către inamicii Iranului este că ne vom apăra ţara şi realizările sale. Mesajul nostru către prietenii noştri este că vrem să contribuim la stabilitatea regională", a declarat ministrul iranian al apărării, Mohammadreza Ashtiani.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată