Iran: Efectele embargoului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a intrat în război împotriva Iranului. Nu a existat nicio declaraţie oficială, dar decizia UE de a impune un embargo asupra importurilor de petrol iranian, de a interzice noi contracte, precum şi îngheţarea activelor Băncii Centrale Iraniene reprezintă efectiv acte de război şi ar putea duce la ostilităţile militare pe care aceste sancţiuni sunt menite să le prevină.

Exporturile de petrol reprezintă peste 50 % din venitul guvernului iranian şi circa 80 % din veniturile sale în valută, provenite din exporturi. Iar UE, luată ca un întreg, este cel de-al doilea cel mai mare client al Iranului, primind aproximativ un sfert din exporturile iraniene. În consecinţă, în afara cazului în care alţi clienţi neutralizează acţiunile Europei, intensificându-şi importurile din Iran - iar  semnalele din China, Japonia şi Coreea de Sud sugerează că acest lucru este puţin probabil - decizia UE ar putea fi eficace.

În acest caz, regimul iranian, care se confruntă deja cu o inflaţie ridicată şi o monedă care se depreciază rapid, va fi constrâns să reacţioneze. O posibilitate ar fi să-şi oprească programul de arme nucleare. Acesta este, evident, rezultatul pe care europenii şi alţii speră ca sancţiunile lor să-l provoace.

Dar este foarte probabil ca Iranul, simţindu-se încolţit, să se dezlănţuie într-o încercare disperată de a-i speria pe europeni pentru a-i determina să dea înapoi, sau cel puţin să introducă atât de multă isterie pe piaţa petrolului încât creşterea preţurilor să îi permită să câştige aceleaşi venituri dintr-un volum mai redus de exporturi.

Un posibil scenariu pentru cel de-al doilea caz ar fi încercarea de a închide Strâmtoarea Ormuz, ceea ce  Iranul a ameninţat deja că va face. Dar, probabil, Iranul nu ar avea capacitatea să o facă mult timp. Mult mai puţin complicat ar fi sabotajul sau atacurile cu rachete asupra rafinăriilor, conductelor şi a altor instalaţii în Arabia Saudită. Acestea ar putea fi prezentate ca fiind operaţiuni ale insurgenţilor şiiţi locali, concentraţi în provincia de est a Arabiei Saudite, dar nimeni nu ar fi păcălit şi riscurile de escaladare la un conflict pe scară largă cu Iranul ar fi importante.

În acest scenariu, confruntarea militară pe care mulţi europeni au căutat să o evite ar deveni inevitabilă, chiar dacă factorii de decizie iranieni nu-şi fac iluzii cum că ar putea în cele din urmă câştiga un asemenea conflict.

Ar merita poate reamintit faptul că Japonia imperială nu a atacat Statele Unite pentru că a fost atacată fizic de către Statele Unite, ci mai degrabă pentru că fusese presată economic (aşa cum este presat Iranul acum), până la punctul în care a considerat că războiul era preferabil unei strangulări lente.