Ipocrizia, trăsătură de caracter comună liderilor populişti din toată lumea

În ultimele luni, academicieni, editorialişti şi analişti au vărsat multă cerneală în încercarea lor de a-i analiza pe aşa-numiţii „populişti” care câştigă alegeri sau se apropie de câştigarea lor, în numeroase ţări de pe glob. Ceea ce au în comun atât de mulţi oameni care au început brusc să folosească un limbaj xenofob, să atace „elitele” şi să critice vehement instituţii internaţionale de toate felurile este ipocrizia.

Toate teoriile care au fost enunţate de cei interesaţi de acest fenomen care acapareaza din ce în ce mai multe părţi ale lumii par a fi greşite, scrie Washington Post.

Ceea ce-l leagă pe Donald Trump de cei asemănători lui din Europa şi nu numai nu este rasismul sau manipularea informaţiilor. Ceea ce-i leagă pe Donald Trump, Viktor Orban, Andrej Babis, Jaroslaw Kaczynski şi Marine Le Pen este o simplă trăsătură de caracter: ipocrizia. Aceşti politicieni nu sunt tribunii poporului, ci sunt şarlatani. Ei nu sunt duşmani amari ai sistemului occidental, ci escroci care vor să profite de pe urma lui, notează publicaţia citată.

Cum altfel se poate interpreta faptul că clubul de golf al lui Trump din Bedminster, New Jersey, a angajat imigranţi ilegali ani de-a rândul? Nu au fost angajări ocazionale sau accidentale, din contră, zeci de imigranţi ilegali şi-au croit drum din satele lor din Costa Rica în Bedminster, unde lucrau în menaj sau ca îngrijitori. Clubul lui Trump i-a plătit cu o sumă mult mai mică decât ar fi câştigat americanii care făceau aceeaşi muncă, deci managerii clubului ştiau exact ce făceau: reduceau în mod intenţionat cheltuielile.

În acelaşi timp în care era dezbătută ştirea legată de clubul de golf al lui Trump, o poveste similară a apărut în Praga. Babis, prim-ministrul ceh, este un alt politician căruia îi place să vorbească despre poziţia sa privitoare la migraţie. Însă fabricile controlate de holdingul său, Agrofert, angajează o gamă largă de străini prost plătiţi: vietnamezi, mongoli, ucraineni. Un jurnalist care a vizitat recent una dintre fabrici a descoperit că familii de vietnamezi erau cazate în clădiri deţinute de companie. Aceste practici nu sunt accidente sau întâmplări, sunt politici îndelungate care au în spate mulţi ani.

Ipocrizia este şi principala trăsătură de caracter a lui Orban, liderul ungar care şi-a conturat imaginea de duşman al imigraţiei şi al Uniunii Europene. Povestea stă însă altfel: chiar când retorica anti-imigraţie a lui Orban ajungea la apogeu, guvernul său rula un program de „Golden Visa” (viză aurie sau paşaport auriu), care permitea unui număr de peste 19.000 de persoane, inclusiv câţiva sirieni cu relaţii, să cumpere rezidenţă în Ungaria. Oameni apropiaţi de premier au beneficiat de pe urma măsurii; în acelaşi timp oameni apropiaţi de prim-ministru au beneficiat şi de pe urma programelor de finanţare ale UE. O întreagă cohortă de persoane din jurul lui Orban par să fi devenit în ultimii ani bogate, în mod misterios.

Ipocrizia nu se limitează doar la acei „populişti” care sunt la putere, subliniază Washington Post. Partidul antieuropean al lui Le Pen s-a autofinanţat mult timp folosind bani de la Parlamentul European, unii dintre ei obţinuţi prin fraudă. 

De asemenea, ipocrizia nu are legătură numai cu subiectul imigraţiei. Kaczynski, liderul populist polonez, s-a împotrivit unor presupuse reţele de foşti comunişti din Polonia, pretinzând că ei ar face bani de pe urma fostelor proprietăţi ale statului. Însă recent, Kaczynski a fost acuzat că ar fi cel care controlează de facto o companie care a procurat teren de la stat în anii 1990; compania are planuri mari de a construi zgârie-nori pe acest teren şi are drept preşedinte un fost informator al poliţiei secrete.

Un alt exemplu de populist este Hugo Chavez. Cruciada lui în numele săracilor din Venezuela a devenit repede o cleptocraţie care a supt banii de la popor şi i-a îmbogăţit pe cei din jurul liderului.

Ipocrizia poate explica şi de ce toţi aceşti lideri, de îndată ce se află aproape de putere, încearcă instinctiv să submineze presa, să îndepărteze independenţa judiciară şi să controleze procurorii şi poliţia. Explică, de asemenea, şi de ce sunt mincinoşi notorii: interesele lor personale sunt foarte diferite de cele pe care le declară în public şi nu vor ca opinia publică să ştie acest lucru.