În China se ascute lupta pentru putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Serviciului de securitate al Chinei, Zhou Yongkang, este pe cale să plătească pentru sprijinul pe care i l-a acordat controversatului politician Bo Xilai, care a căzut în dizgraţia Partidului Comunist Chinez.

Zhou Yongkang, în vârstă de 70 de ani, face parte dintre „cei nouă", adică este membru al Comitetului permanent al Politburo, centrul de putere din China, relevă publicaţia franceză „Le Figaro".

Răspunde de agenţiile de securitate şi de informaţii din ţară, dar şi de aparatul judiciar. Se pare că el a fost deja înlăturat de la conducerea operaţională a aparatului de securitate din China. Potrivit unor surse citate de „The Financial Times", această însărcinare îi revine acum actualului ministru pentru Securitatea publică, Meng Jianzhu.

Un alt centru de influenţă

Oficial însă, Zhou Yongkang, un protejat al fostului preşedinte Jiang Zemin, îşi păstrează locul printre „cei nouă". „Nu te poţi debarasa de el în mod deschis. Are dosare «negre» despre absolut toată lumea", a comentat un observator pentru publicaţia franceză citată.

Analiştii politici afirmă că trecerea sa pe tuşă demonstrează că în China se duce o acerbă bătălie pentru putere, mai ales că, spun unele voci, din poziţia pe care o deţinea, acesta reuşise să-şi creeze un centru de putere ce rivaliza cu cel al preşedintelui Hu Jintao.

Zhou Yongkang a început să nu mai fie bine privit după ce a luat amploare scandalul în cazul lui Bo Xilai, fostul lider al organizaţiei din Chongqing a Partidului Comunist Chinez, care era considerat, anul trecut, unul dintre potenţialii lideri ai Chinei.

Bo Xilai, care nu şi-a ascuns ambiţiile politice, este anchetat pentru grave abateri disciplinare, iar Zhou Yongkang a fost singurul care i-a luat apărarea, în martie, când a izbucnit scandalul, chiar dacă ulterior şi-ar fi nuanţat declaraţiile. Se pare că intenţiona să-i lase conducerea Serviciului de securitate. 

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi