Hotelierul a cărui poveste de viaţă a stat la baza filmului „Hotel Rwanda“, arestat pentru terorism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia ruandeză a anunţat luni că l-a arestat pe Paul Rusesabagina, a cărui poveste de viaţă a stat la baza filmului "Hotel Rwanda", şi l-a acuzat pe acest critic îndelungat al preşedintelui Paul Kagame de comiterea unor acte de terorism, informează AFP.

Biroul de Investigaţii din Rwanda (RIB) a precizat că Paul Rusesabagina, care trăia în exil în Belgia, a fost arestat graţie unei cooperări internaţionale şi se află în prezent în arestul unui post de poliţie din capitala acestei ţări africane, Kigali.

"Graţie unei cooperări a comunităţii internaţionale, Paul Rusesabagina a fost arestat şi se află în custodia RIB", a declarat în faţa reprezentanţilor presei Thierry Murangira, adjunctul purtătorului de cuvânt de la RIB.

El a refuzat să clarifice circumstanţele în care a avut loc arestarea, argumentând că astfel de precizări "ar putea compromite ancheta".

Acelaşi purtător de cuvânt, care l-a acuzat pe Paul Rusesabagina că a militat pentru schimbarea regimului de la Kigali, a adăugat că fostul hotelier era vizat de un mandat internaţional de arestare şi "bănuit că a finanţat şi a creat grupări teroriste" care operau în regiunea Marilor Lacuri din Africa.

Anchetatorii îi impută acte de terorism, incendii provocate, răpiri şi crime, ce ar fi fost comise mai ales pe teritoriul ruandez în două ocazii, în iunie şi decembrie 2018, notează AFP, preluată de agerpres.ro.

Parchetul Federal belgian ştia că Paul Rusesabagina era vizat de un mandat internaţional de arestare şi a fost informat de autorităţile din Rwanda în legătură cu arestarea acestuia, însă nu cunoaşte "detalii despre circumstanţele" în care s-a produs arestarea, a precizat purtătorul său de cuvânt, Eric Van Duyse.

Paul Rusesabagina, un etnic hutu, era directorul Hotel des Mille Collines din Kigali, prezentat în filmul "Hotel Rwanda", în perioada genocidului din această ţară, care a făcut aproximativ 800.000 de victime între lunile aprilie şi iulie 1994, majoritar în rândul minorităţii tutsi, dar şi în rândul etnicilor hutu cu opinii moderate, potrivit ONU.

Mulţi ruandezi îl consideră un erou care a salvat peste o mie de oameni adăpostindu-i în acel hotel, însă alţi compatrioţi, inclusiv oficiali cu ranguri înalte din regimul preşedintelui Paul Kagame, îl consideră un impostor.

Apoi, Paul Rusesabagina a devenit un critic aspru al preşedintelui Kagame, al cărui Front Patriotic Ruandez (FPR) a pus capăt carnagiului.

În exil, Paul Rusesabagina a înfiinţat Mişcarea Ruandeză pentru Schimbare Democratică (MRCD) şi a continuat să îi reproşeze preşedintelui Kagame că vrea să reducă opoziţia la tăcere.

Aflat la putere din 1994, Paul Kagame este acuzat că dirijează ţara cu o mână de fier, că reprimă orice formă de disidenţă şi că îi trimite la închisoare sau în exil pe politicienii din opoziţie.

Human Rights Watch a acuzat regimul preşedintelui Kagame de comiterea unor execuţii sumare, arestări, detenţii ilegale şi acte de tortură în timpul detenţiei.

RIB consideră că MRCD şi divizia sa armată, Frontul de Eliberare Naţională (FLN), sunt "grupări teroriste extremiste", iar Rwanda a acuzat Burundi şi Uganda, două ţări învecinate, că găzduiesc membri ai acestor formaţiuni.

Filmul "Hotel Rwanda", regizat de Terry George în 2004, a primit trei nominalizări la premiile Oscar în anul următor, inclusiv la categoria "cel mai bun actor în rol principal". Rolul protagonistului din această peliculă, hotelierul Paul Rusesabagina, a fost interpretat de Don Cheadle.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană