Gustul răzbunării
0Era de prevăzut ca sentinţa condamnării la moarte a lui Tareq Aziz, fostul ministru de Externe al Irakului de pe vremea lui Saddam Hussein, să provoace reacţii puternice în toată lumea.
Aziz a încercat mereu să se acrediteze ca fiind chipul moderat al regimului sângeros al lui Hussein, jucându-şi cu o vicleană cruzime cartea apartenenţei sale la Biserica caldeeană catolică şi mizând pe fizionomia care aminteşte vag de cea a preşedintelui chilian Salvador Allende, ucis de mercenarii lui Pinochet.
Evident, Aziz nu era nici pe departe persoana pe care mulţi şi-o doreau să fie. Era un militant al partidului naţional-socialist Baath, cu un loc foarte înalt în ierarhia regimului Hussein, gata să-l servească pe acesta în toate scopurile brutale, şi care nu s-a îndepărtat de Saddam nici măcar atunci când tiranul a decis să-şi gazeze supuşii. Pe scurt, se poate spune că Aziz a fost echivalentul irakian al lui Ribbentrop sau al lui Hess, care în orice ocazie a căutat să impună ideea falsă a unui naţional-socialism liniştitor, deosebit de ceea ce era în realitate. În calitatea sa de figură de marcă a regimului Hussein, la curent cu orice decizie criminală a acestuia, ba chiar complice, Tareq Aziz este pe deplin vinovat, în solidar, din punct de vedere politic, moral şi penal cu „stăpânul" pe care a ales să-l servească până la capăt. Iar acum, se pregăteşte să-l urmeze chiar şi pe eşafod.
Dar chiar asupra acestui aspect se manifestă contrarietatea noastră: asupra entităţii şi calităţii pedepsei. Ca mulţi alţii, şi persoana care scrie aceste rânduri este de părere că pedeapsa cu moartea reprezintă o moştenire a trecutului de care, în Europa, ne-am eliberat cu multă trudă, perseverenţă şi pasiune. Ne repugnă să luăm viaţa chiar şi celui mai înrăit criminal, ni se pare că avem de-a face cu un act nedemn faţă de progresul uman, act care ne ofensează în primul rând demnitatea de oameni.
Însă chiar şi cei ce susţin că sentinţa referitoare la Tareq Aziz a fost emisă cu respectarea formală şi substanţială a procedurilor legale din Irak ar trebui să se arate sensibili în faţa unui raţionament politic care îndeamnă către clemenţă în privinţa sa. Mai întâi de toate, pentru a îndepărta suspiciunea că, prin această sentinţă, la Bagdad are loc acum o reglare de conturi. Dacă în cazul condamnării lui Saddam au fost invocate raţiuni politice, în cazul lui Aziz acestea nu subzistă. Iar executarea sa ar apărea ca un act vindicativ şi, în consecinţă, condamnabil din punct de vedere moral.
„La Stampa" (italia) 27 octombrie 2010