Grupul Bilderberg s-a reunit la Dresda. Migraţia, unitatea Europei, alegerile din SUA şi ameninţările Rusiei, printre temele de discuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele dintre cele mai puternice personalităţi mondiale şi-au dat întâlnire  la Dresda pentru reuniunea anuală Bilderberg, în perioada 9-12 iunie,  unde vor discuta  probleme stringent ale lumii precum migraţia, unitatea Europei, alegerile din SUA, ameninţările Rusiei,  securitate cibernetică, geopolitica energiei, preţurile mărfurilor şi clasa de mijloc.

Unele dintre cele mai puternice personalităţi la nivel mondial s-au reunit începând de joi la Dresda, în Germania, pentru trei zile de discuţii cu uşile închise în cadrul aşa-numitului grup Bilderberg, relatează CNBC.

În fiecare an, din 1954, Grupul Bilderberg reuneşte sute de membri, cele mai influente figuri ale lumii occidentale. Format după al doilea război mondial, organizaţia are ca obiectiv promovarea sistemului de economie de piaţă capitalistă, considerată singura modalitate de a menţine pacea în lume. Cunoscute ca cele mai secrete întâlniri la nivel înalt, reuniunile Bilderberg au loc anual începând din 1954. 

Grupul Bilderberg  a fost numit astfel după hotelul în care a avut loc prima întâlnire secretă, în 1954. Cel care a organizat Grupul Bilderberg este prinţul Bernhard de Lippe-Biesterfeld de Olanda. În acest an, reuniunea membrilor celebrului grupului Bilderberg va avea loc în apropiere de oraşul german Dresda. 

130 de persoane din 20 de ţări ce vor reprezenta elitele politice, industriale, financiare, academice şi mass-media vor aborda subiecte precum migraţia, unitatea Europei, alegerile din SUA, ameninţările Rusiei,  securitate cibernetică, geopolitica energiei, preţurile mărfurilor şi clasa de mijloc.

 Pagina oficială a Grupului Bilderberg, inaugurată în urmă cu câţiva ani în încercarea de a mai subţia aerul de ocultă globalistă, trece ca teme de discuţie pentru întâlnirea din acest an : „evenimentele curente, China, Europa, migraţie, creştere, reformă, viziune, unitate; Orientul Mijlociu, Rusia, situaţia politică şi economia SUA, securitatea cibernetică, geopolitica preţurilor energiei şi mărfurilor, sărăcia şi situaţia clasei de mijloc, şi inovarea tehnologică".

 Discuţiile vor avea loc conform regulii Chatham House, potrivit căreia participanţii pot folosi informaţiile primite, dar fără să dezvăluie identitatea sau afilierea vorbitorilor sau participanţilor. La reuniunea din acest an, prezidată de şeful grupului francez de asigurări AXA, Henri de Castries, care deţine şi titlul de conte, vor participa directori de companii multinaţionale precum Shell, Deutsche Bank, Airbus şi Siemens.

Între politicieni se vor afla fostul secretar de stat american Henry Kissinger, ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble şi fostul şef al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso.

De asemenea vor fi prezenţi directorul general al FMI, Christine Lagarde, şi preşedintele Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, dar şi membrii unor case regale, cum este regele Olandei.

 Printre puţinele prezenţe franceze, se numără   doi politicieni: actualul preşedinte al Consiliului Constituţional, Laurent Fabius şi adjunctul primarului din Le Havre, Philip Edward. Acesta joacă un rol-cheie în echipa de pre-campanie ale lui Alain Juppé. De cea mai mare actualitate pe ordinea de zi va fi „ unitatea europeană“, aici incluzând şi viitorul vot din Marea Britanie privind ieşirea din UE.

În timpul conferinţei de anul trecut, grupul Bilderberg şi-a exprimat  susţinerea  faţă de Hillary Clinton, în cursa ei pentru Casa Albă, ceea ce conduce la concluzia că succesul lui Donald Trump în alegerile primare ale republicanilor şi stoparea drumului acestuia spre Biroul Oval va fi în centrul atenţiei în timpul reuniunii, scriu jurnaliştii specializaţi pe acest subiect. 

Mai mult decât atât, senatorul Lindsey Graham, un adversar al lui Trump, este pe lista de invitaţilor ceea ce indică faptul că Grupul va dezbate şi modalităţi de preveni o victorie a lui Trump  în faţa democratei Hillary Clinton.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune