Grecia are guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce vreme de o lună şi jumătate blocajul politic a pus stăpânire pe Grecia, ducând la speculaţii privind ieşirea ţării din zona euro, apele par să se mai liniştească.

„Grecia are un guvern şi acesta este mesajul pe care ministrul (interimar) de Finanţe, Georgios Zanias, îl va transmite Eurogrupului", a anunţat, ieri după-amiază liderul PASOK (socialişti), Evanghelos Venizelos, după mai bine de două zile de negocieri tensionate în vederea formării unei coaliţii de guvernământ. „Trebuie să ne pregătim bine pentru summitul UE din 28 şi 29 iunie, pentru că vom purta marea luptă pentru revizuirea acordului de împrumut", a spus şeful socialiştilor.

La scurt timp după anunţul lui Venizelos, Antonis Samaras, care a condus negocierile pentru formarea unei coaliţii, l-a informat pe preşedintele Carolos Papoulias că are susţinerea PASOK şi a Stângii Democrate.

„Vă cer oficial să formaţi guvernul şi vă doresc succes, dat fiind că problemele sunt numeroase şi dificile", a afirmat preşedintele Carolos Papoulias. Imediat, Samaras a depus jurământul, devenind astfel premierul Greciei. Deşi portofoliile urmau să fie împărţite aseară, după închiderea ediţiei, potrivit unor surse citate de ekathimerini.com, era de aşteptat ca ministerul de Finanţe să fie preluat de actualul guvernator al Băncii naţionale a Greciei, Vassilis Rapanos.

Obiectiv atins pe ultima sută de metri

Negocierile iniţiate de liderul conservatorilor, Antonis Samaras, a cărui formaţiune, Noua Democraţie, s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative anticipate de duminică, fără să întrunească însă majoritatea parlamentară, nu au fost uşoare.

Luni, când Samaras a fost mandatat de Papoulias să formeze un guvern în termen de trei zile, acesta a declarat că Executivul va fi gata în aceeaşi zi. Dar nu s-a întâmplat aşa. Samaras şi-a atins obiectivul pe ultima sută de metri, după discuţii îndelungate cu liderii principalelor formaţiuni politice elene.
Chiar dacă partidele Noua Democraţie şi PASOK ar fi putut forma singure o coaliţie de guvernare, având împreună 162 de locuri în Parlament dintre cele 300 existente, şeful conservatorilor şi-a dorit un „guvern de consens naţional", în care să intre cât mai multe formaţiuni politice.

Având în vedere că Syriza (Coaliţia stângii radicale), clasată pe locul doi la anticipate şi condusă de Alexis Tsipras, a refuzat să participe la guvernare, promiţând o „opoziţie activă şi constructivă", Samaras a încercat să atragă de partea lui PASOK şi Stânga Democrată, formaţiune ce deţine 17 locuri în forul legislativ.

Ieri după-amiază, liderul Stângii Democrate, Fotis Kouvelis, a declarat că partidul său „va da un vot de încredere" guvernului de coaliţie pe care îl pregăteşte Samaras. Noua Democraţie, PASOK şi Stânga Democrată au ajuns la un acord privind formarea unei alianţe guvernamentale în vederea scoaterii ţării din recesiunea gravă prin „renegocierea memorandumului", planul de austeritate impus de creditori în schimbul continuării programului de ajutor prin împrumuturi internaţionale.

"Trebuie să ne pregătim bine pentru summitul UE din 28 şi 29 iunie, pentru că vom purta marea luptă pentru revizuirea acordului de împrumut.''
Evanghelos Venizelos liderul PASOK

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."