Grănicerul sud-coreean care şi-a ucis cinci colegi, implicat într-un schimb de focuri lângă o şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre victimele grănicerului sud-coreean, transportată la spital. FOTO Reuters

Un militar în termen sud-coreean, mobilizat la frontiera cu Coreea de Nord, s-a implicat duminică într-un schimb de focuri, în apropierea unei şcoli, cu militari trimişi să-l caute după ce şi-a ucis cinci camarazi şi a fugit din post, cu o zi înainte, relatează AFP.

Acest sergent, în vârstă de 23 de ani, a ucis sâmbătă seara cinci militari din regimentul din care face parte şi a rănit alţi şapte militari în postul de gardă de la Gangwon, în secţiunea de est a frontierei dintre cele duouă Corei, puternic supravegheată.
Identificat ca Lim, el a fugit cu o puşcă de asalt de tip K-2 şi muniţie asupra sa.
Mii de persoane au fost trimise să-l caute, susţinute de forţe speciale şi elicoptere.
Militarul a fost reperat şi încercuit, către ora locală 14.30 (8.30, ora României), duminică, la o distanţă de aproximativ zece kilometri sud de "zona demilitarizată" de la linia de demarcaţie dintre cele două ţări.
"El a deschis focul asupra unor militari care-l urmăreau, iar aceştia au răspuns", a anunţat un purtător de cuvânt al armatei. Un militar a fost atins la nivelul unui braţ. Înfruntarea continua duminică seara.
Potrivit agenţiei Yonhap, părinţii săi au fost aduşi la faţa locului şi l-au implorat să se predea.
Un oficial de la Ministerul Apărării a declarat pentru AFP că tânărul militar se afla într-o stare psihologică fragilă, îi era dificil să se adapteze disciplinei militare şi urma să fie eliberat în curând.
Numeroşi tineri grăniceri de la frontiera intercoreeană sunt tineri recruţi care-şi efectuează serviciul militar obligatoriu.
Războiul din Coreea (1950-1953) s-a terminat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace, cele două ţări aflându-se în continuare, în mod teoretic, în război.
Zona demilitarizată este considerată ultima frontieră a Războiului Rece dintre Coreea de Nord - o putere nucleară stalinistă condusă cu o mână de fier de către dinastia Kim - şi Coreea de Sud, capitalistă.

Mai multe pentru tine:
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Procurorii olandezi renunță la urmărirea penală față de trei suspecți din furtul Tezaurului Dacic. Explicațiile anchetatorilor
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Eclipsa de Lună din 7 septembrie. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie. Semnul zodiacal ce va trage lozul câștigător
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare