Google a tras oblonul în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chinezii au adus ieri flori şi bomboane de ciocolată la sediul Google din Beijing în semn de simpatie la adresa companiei americane

Decizia ar putea prefigura un conflict comercial SUA-China. Google a făcut acest pas radical din cauza conflictului pe tema cenzurii. Beijingul a avertizat că problema nu trebuie politizată.

Google a decis să-şi închidă versiunea chineză cenzurată a motorului său de căutare Google.cn. Compania ameninţase deja că va face asta, după ce, în ianuarie, au existat atacuri cibernetice direcţionate către codul său sursă şi către conturile Gmail ale unor activişti chinezi pentru drepturile omului. Google a afirmat că atacurile au avut originea în China. Casa Albă, care susţinuse Google în această dispută, şi-a exprimat ieri „dezamăgirea" că o companie americană s-a simţit obligată să facă un pas atât de drastic.

Beijingul a ripostat. „Suntem indignaţi de acuzaţiile şi de comportamentul nerezonabil al Google", a declarat un oficial chinez de la Consiliul de Stat pentru Informaţii.

Relaţii degradate

Bătălia dintre Beijing şi Google e numai începutul adevăratului război între China şi Occident, care e cauzat de moneda subevaluată a Chinei, yuanul, scrie, pe blogul său, Derrick McElheron, editor de business la CNN. Un grup de parlamentari de la Capitol Hill sunt deja înarmaţi cu un proiect de lege care ar sancţiona China, ale cărei politici monetare îi costă pe americani joburi, împiedicând recuperarea economică şi agravând deficitul comercial.

Puterea de ripostă a Chinei nu trebuie subestimată. Semnele degradării relaţiilor politice încep să se vadă în mediul de afaceri. Un studiu al Camerei de Comerţ a SUA arată că un număr din ce în ce mai mare de companii americane nu se simt bine-venite în China.

În ianuarie, secretarul de stat SUA Hillary Clinton a spus că atacul la adresa Google va avea „consecinţe" şi a comparat cenzura chineză a internetului cu Zidul Berlinului. China a acuzat SUA de „imperialism informatic".

Începând de ieri, Google îşi redirecţionează utilizatorii din China către site-ul necenzurat din Hong Kong, care, deşi parte a Chinei, se bucură de o oarecare autonomie.

Dar autorităţile comuniste au puterea şi tehnologia de a bloca informaţiile care ajung în partea sa continentală. Ieri-dimineaţă, căutările după termeni sensibili precum „Dalai Lama" sau „masacrul Tienanmen" nu puteau fi accesate în China, potrivit corespondenţilor de presă. Google nu şi-a închis biroul din China, compromis ce reflectă importanţa prezenţei sale în cea mai mare piaţă a lumii.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?