Germania avertizează Grecia: pachetul de ajutor nu va fi renegociat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planul eurozonei de a salva Grecia nu va fi renegociat, a avertizat Germania înaintea discuţiilor ce vor avea loc miercuri seara, între oficialii germani şi francezi.

Cancelarul Angela Merkel a spus că Germania va spune clar liderilor greci că planul e necesar. Premierul francez, Francois Fillon, a declarat că şi Franţa vrea să vadă planul implementat complet.

Potrivit BBC,China s-a alăturat celor care cer măsuri urgente pentru a proteja pachetul de ajutor oferit Greciei săptămâna trecută de către liderii zonei euro.

Preşedintele francez, Nicholas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, l-au invitat la discuţii de urgenţă pe premierul grec, George Papandreou, după ce acesta a luat prin surprindere pieţele financiare şi pe liderii din zona euro prin convocarea unui referendum referitor la al doilea program de salvare a ţării, convenit săptămâna trecută la Bruxelles.

Ce obţine Grecia dacă acceptă ajutorul?

În cazul în care referendumul ar fi aprobat de parlamentul elen, singura şansă a premierului Papandreu de a câştiga votul este să demonstreze grecilor că alternativele sunt mai rele.

Pachetul de salvare oferit de Europa nu promite grecilor că vor vedea prea curând luminiţa de la capătul tunelului. Acest pachet înseamnă numai o reducere modestă a poverii datoriei greceşti. În cel mai bun caz, datoria publică a Greciei va fi de 120% în 2020, prea mare pentru a permite dezvoltarea economiei şi a sectorului privat.

Prin acordul de ajutor, Grecia ar primi un alt pachet de împrumut de 100 de miliarde de euro, pentru a continua şă-şi plătească datoriile. Şi există un acord neobligatoriu cu băncile pentru a reduce datoriile ţării la jumătate.

Care sunt alternativele?

Potrivit analiştilor, alternativele pot include, nu neapărat în ordinea probabilităţii sau a impactului devastator pentru piaţa financiară, falimentul Greciei, ieşirea din eurozonă sau un pachet mai generos de salvare.

Falimentul grec şi neplata datoriilor ar aduce pierderi uriaşe băncilor europene, băncilor centrale ale ţărilor europene şi contribuabililor.

Aceasta ar ridica spectrul falimentului şi altor state supraîndatorate, care ar submina solvabilitatea unor mari bănci şi paralizarea sistemului financiar european.
Alternativ, Grecia ar putea decide să părăsească eurozona, astfel încât rata de schimb ar scădea la un nivel care ar permite secorului privat din Grecia să fie competitiv.

Dar şi în acest caz, impactul asupra pieţelor ar putea fi chiar mai mare decât falimentul, spun analiştii economici. Dacă va fi acceptat faptul că statutul de membru al eurozonei nu e definitiv, contracte în valoare de miliarde de euro vor fi puse sub semnul întrebării.

Având în vedere aceste alternative, e posibil ca premierul Papandreu să-şi fi făcut calculul că, sub ameninţarea unui rezultat negativ al referendumului, Europa ar putea îndulci pachetul de ajutor. Dar acest lucru ar putea forţa băncile să şteargă o parte şi mai mare a datoriei şi ar însemna pierderi ale creditorilor Greciei, inclusiv asupra Băncii Centrale Europene.

Mai multe pentru tine:
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Gina Pistol, goală pe plajă. Prezentatoarea MasterChef a pozat ca în Playboy FOTO
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Unde a dispărut Angela Similea? De ce n-a cântat la Festivalul Mamaia? Octavian Ursulescu rupe tăcerea: „Nu cumva marii artiști se simt marginalizați?”
Ministrul unei țări europene vrea reintroducerea serviciului militar: „Războiul se poartă dincolo de graniţele statului nostru, drone ruse survolează”
Prima reacție a lui Cătălin Scărlătescu după despărțirea de actrița Doina Teodoru. Ce planuri are de acum înainte
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Karpatia Horse Show 2025, un deceniu de echitație pe Domeniul Cantacuzino Florești din Prahova. Trei zile de spectacol ecvestru, concerte live și experiențe vibrante în aer liber