Frontul Căii Revoluţionare, o alternativă egipteană la Fraţii Musulmani şi la armată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Fraţia Musulmană a fost scoasă în afara legii, activiştii şi grupurile revoluţionare din Egipt au format Frontul Căii Revoluţionare, o alternativă la islamişti şi puterea militară, care conduce ţara de la debarcarea preşedintelui Mohamed Morsi.

„E o iniţiativă care vrea să se apropie de spaţiul real al revoluţiei şi care respinge dualismul care s-a impus în ţară”, a declarat Ahdaf Sueif, una dintre purtătoarele de cuvânt ale coaliţiei.

Frontul semnalează că în doi ani şi jumătate de la înlăturarea dictatorului Hosni Mubarak, în februarie 2011, egiptenii nu şi-au atins încă scopul declarat: să construiască o ţară democrată, în care să domnească justiţia şi egalitatea.

Revoluţionarii reamintesc că acest obiectiv n-a fost atins nici în timpul mandatului lui Morsi, când „Fraţi Musulmani au încercat să controleze viaţa politică şi au vrut să restaureze dictatura”.

În planul său de acţiune, prezentat marţi, Frontul Căii Revoluţionare cere o redistribuire a bogăţiilor, o reformă a  aparatului de securitate şi construcţia instituţiilor de stat pe o bază democratică pentru evita o întoarcere la dictatură.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi