FOTO Cum arată Cascada Victoria, după cea mai severă secetă din ultimul secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de ani, Cascada VictoRia, acolo unde râul african Zambezi  cade 100 de metri, a atras milioane de turişti care au decis să-şi petreacă vacanţele în Zimbabwe şi Zambia, pentru peisajele spectaculoase.

Însă în urma celei mai severe secete din ultimii o sută de ani, faimoasa cascadă a ajuns aproape un firicel de apă, alimentând îngrijorările că schimbările climatice ar putea duce la dispariţia uneia dintre cele mai mari atracţii turistice din zonă.

Deşi se micşorează în mod normal în timpul sezonului secetos, oficialii spun că anul acesta a adus o scădere fără precedent a nivelurilor de apă.

„În anii anteriori, atunci când a fost secetă, nu a ajuns până la acest nivel”, a spus Dominic Nyambe, un vânzător de suvenire din Livingstone. „Asta este prima dată când vedem aşa ceva. Ne afectează pentru că clienţii văd pe internet că debitul cascadei e mic. Nu mai avem aşa de mulţi turişti”.

Zimbabwe şi Zambia au suferit pene de curent, aceste state bazându-se din plin pe energia generată de hidrocentralele de la barajul Kariba, care se află pe râul Zambezi, în amonte de cascadă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”