Fini, „naşul“ lui Berlusconi?

Politica italiană este precum fotbalul englez: odată exista un fel de intermezzo între sezoanele competiţionale, când alte lucruri şi alte personaje ieşeau la lumina rampei, în timp ce fotbaliştii şi politicienii se odihneau un pic. Zilele acelea s-au dus demult.

Pauzele au dispărut. Şi totuşi italienii continuă să susţină că luna august este moartă pentru ei. Într-un fel au dreptate. Oraşele se golesc de oameni, toate magazinele se închid şi singurii oameni pe care-i mai întâlneşti pe străzile oraşelor italiene sunt bătrânii lăsaţi acasă de copiii şi nepoţii plecaţi în concediu şi imigranţii ce par un pic dezorientaţi.

Prin urmare, în lipsă de subiecte, în presa italiană apare periodic fotografia unui bărbat înalt cu ochelari, cu o figură mai degrabă dezagreabilă. Într-una dintre fotografii este undeva în Toscana, în concediu. E vorba de nimeni altul decât Gianfranco Fini, al doilea politician important din Italia. Printre castelele de nisip pe care le construieşte împreună cu fiica sa, Fini se gândeşte febril şi la viitorul său politic.

Mai ales că lupta sa pe viaţă şi pe moarte cu premierul Silvio Berlusconi se apropie de punctul culminant. În 1994, Gianfranco Fini a devenit primul lider neofascist care a pătruns în Guvernul italian, după dictatorul Mussolini. De atunci, el şi Berlusconi au fost de nedespărţit. A fost însă un mariaj din interes între două personalităţi complet diferite. Anul acesta s-au despărţit în mod spectaculos.

Premierul italian îi mănâncă la micul dejun pe cei care se pun cu el. Până acum Fini însă s-a dovedit mai viclean decât ceilalţi oponenţi ai lui Silvio Berlusconi. Politicianul a parcurs un drum lung. De la simpatiile neonaziste a ajuns la repudierea lui Mussolini şi, încet-încet, s-a rebranduit, îndreptându-se spre o poziţie de centru -  nici la stânga, nici la dreapta. Dacă Fini reuşeşte să supravieţuiască şi acum, era lui Berlusconi s-ar putea încheia.