Familia imperială a Japoniei şi-a făcut, timid, debutul pe Instagram. Cum au reacționat internauții

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia imperială japoneză a făcut luni primii săi paşi pe reţelele de socializare, prin intermediul Instagram, însă internauţii care speră să descopere mai multe selfie-uri spontane şi alte instantanee decât cele difuzate de obicei în mass-media tradiţională riscă să fie dezamăgiţi, informează AFP, citată de Agerpres.

Familia imperială a Japoniei e pe Instagram. FOTO Instagram

Cele 19 prime fotografii şi videoclipuri publicate pe contul oficial al Agenţiei Casei Imperiale sunt imagini atent puse în scenă cu împăratul Naruhito şi împărăteasa Masako, realizate în timpul unor apariţii publice recente, care au avut întotdeauna un caracter ceremonial extrem de pronunţat.

Contul de Instagram al familiei imperiale nipone (kunaicho_jp) a atins luni, la ora 08:30 GMT, pragul de 200.000 de abonaţi. În urmă cu o săptămână, Agenţia imperială anunţase că noul cont va deveni public în această zi de luni.

Instituţia speră ca, prezentându-se pe reţelele de socializare, să atragă atenţia generaţiilor tinere asupra sarcinilor familiei imperiale, a explicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a agenţiei nipone.

Fotografiile postate sunt însoțite de scurte legende factuale, în care se explică ce a făcut împăratul într-o anumită zi: a primit demnitari străini, a admirat o expoziţie de bonsai, a participat la o ceremonie de premiere, etc.

Comentariile sunt moderate înainte de publicare, iar contul nu urmăreşte alte persoane.

Împăratul nu mai deţine niciun rol politic, dar rămâne un simbol

Familia imperială japoneză are origini care se întrepătrund cu miturile nipone şi care datează de mai bine de 2.600 de ani. De la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, împăratul nu mai deţine niciun rol politic, dar rămâne o importantă personalitate simbolică în această ţară, iar orice critică publică la adresa sa rămâne tabu.

„Casa imperială este pe Instagram! Am crezut că este o păcăleală de 1 aprilie!", a reacţionat un utilizator amuzat pe reţeaua de socializare X.

„Când am auzit că Familia Imperială şi-a deschis un cont de Instagram, m-am dus repede să verific. Dar, în mod evident, împăratul nu a publicat 'mâncarea mea de astăzi' (emoji în formă de inimă)' sau ceva de genul acesta", a reacţionat un alt internaut pe reţeaua X.

Alte monarhii din întreaga lume sunt prezente de mai mulţi ani pe reţelele de socializare, cum ar fi familia regală britanică.

Exigenţe de transparenţă

Strategia de comunicare sporeşte însă exigenţele de transparenţă, după cum a evidenţiat cazul recent al fotografiei retuşate a prinţesei Kate şi a copiilor săi, publicată pe contul ei de pe reţeaua de socializare X.

Respectiva fotografie, destinată iniţial să liniştească publicul în legătură cu starea ei de sănătate, a făcut obiectul unor speculaţii intense timp de mai multe săptămâni.

Prinţesa Kate a dezvăluit în cele din urmă, la sfârşitul lunii martie, într-un discurs televizat preînregistrat, că suferă de cancer.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică