Falsa retragere din Irak

Se va repeta situaţia din Sultanatul Oman după o altă aşa-zisă retragere - a britanicilor -, după răscoala de la Dhofar, în anii ’70.

Ultima brigadă de luptă a părăsit Irakul, la şapte ani de la invazia trupelor internaţionale conduse de americani. Mass-media şi comentatorii au salutat aşa-zisa retragere a SUA. Şi totuşi, nu este o retragere, indiferent de câte ori ni se repetă acest lucru. 50.000 de soldaţi americani vor rămâne în Irak până în 2011, pentru a oferi asistenţă şi sprijin forţelor irakiene. E vorba de 50.000 de soldaţi, cu arme şi echipamente militare, care vor putea interveni în operaţiuni de luptă, în situaţii defensive sau la cererea Guvernului de la Bagdad.

Cum şi în sudul şi în nordul ţării situaţia este tensionată intervenţiile trupelor americane ar putea surveni mult mai repede decât se aşteaptă unii, transformând retragerea într-o simplă acţiune de PR. SUA susţin că lucrurile în materie de securitate şi stabilitate nu se vor schimba în mod dramatic după plecarea trupelor lor, deşi unii au aşteptări apocaliptice. Guvernul irakian va depinde mult timp de aici încolo de expertiza militară, de echipamentele şi informaţiile oferite de americani. Se va repeta situaţia din Sultanatul Oman după o altă aşa-zisă retragere - a britanicilor - , după răscoala de la Dhofar, în anii '70.

În timpul ultimei vizite pe care am făcut-o în Irak, oficiali de la Bagdad apreciau că în 2011 va fi semnat un nou acord de securitate prin care se va stabili o prezenţă SUA importantă în ţară. Câteva surse vorbeau de 400 de persoane pe post de consilieri, începând din 2012, consilieri care ar urma să ţină de ambasada SUA. Alte forţe s-ar ocupa, periodic, de antrenarea trupelor irakiene. Şi pe lângă aceştia, ar mai fi şi contractorii privaţi, care se gândesc deja cum le vor creşte profiturile, odată cu retragerea trupelor.

În total, ar putea fi între 1.000 şi 2.000 de persoane. Ceea ce e şi mai trist e că nimănui nu-i pasă de faptul că mulţi irakieni vor, de fapt, ca americanii să rămână. Din cauza temerilor privind o implicare a saudiţilor şi a iranienilor în treburile interne ale Irakului, în contextul unor forţe politice care nu reuşesc de cinci luni să formeze un guvern.