Este prea devreme să ştergem Europa de pe hartă
0De Volkskrant, Amsterdam: Forţa economică nu este singurul criteriu definitoriu pentru o putere mondială. Ceea ce contează este modul în care sistemele politice reacţionează la noile crize. Din acest punct de vedere, Uniunea Europeană încă are şanse, apreciază istoricul olandez Dirk-Jan van Baar. Extrase.
Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi
Anul 2011 prezintă toate caracteristicile pentru a rămâne în istorie ca un an catastrofal; în plus, Statele Unite şi Europa riscă să intre în colaps din cauza propriilor datorii. SUA şi Europa au deja reputaţia de a fi copiii-problemă ai economiei mondiale şi au ajuns să primească lecţii de la capitaliştii de stat din China, de la diplomaţii din Singapore şi de la economiştii indieni. Prin urmare, nu este surprinzător că numeroşi observatori sensibili la spiritul vremurilor anticipează sfârşitul celor patru secole de dominaţie occidentală şi văd cum soarele începe să se ridice în Extremul Orient.
Atitudinea preşedintelui american merge în acest sens: el doreşte ca Statele Unite să facă mai întâi ordine în economia naţională, înainte de a se implica în noi intervenţii externe.
În timp ce omul cel mai puternic al planetei apreciază că Washingtonul şi-a fixat obiective prea mari, el tinde să fie de acord că America suferă de “supraextindere imperială”, idee exprimată de istoricul Paul Kennedy (care a scris în 1987 cartea “The Rise and Fall of the Great Powers: Economic Change and Military Conflict From 1500 to 2000” (tradusă în limba română sub titlul “Ascensiunea şi decăderea marilor puteri. Transformări economice şi conflicte militare din 1500 până în 2000”, Editura Polirom, 2011).
Experimentare şi inovaţie
Paul Kennedy a făcut această predicţie cu puţin timp înainte de încheierea Războiului Rece şi, nu doar că nu anticipase progresul democraţiei pe plan global, dar a ratat chiar şi căderea comunismului sovietic care se derula sub ochii lui. Ne putem imagina că ar fi trebuit să devină mai nuanţat. Dar nu, el vede o nouă împărţire istorică a sferelor de influenţă, Occidentul pierzând dominaţia aproape fără a-şi da seama.
Paul Kennedy este un istoric pentru care factorii economici prevalează şi care acordă o mai mică importanţă forţei ideilor şi “personalităţilor marcante”. Dar acestea nu sunt criterii bune pentru evaluarea declinului puterilor pe plan global. Kennedy acordă o importanţă mare modului în care sistemele reacţionează în perioade de criză, când se confruntă cu provocări pe care nu le-au mai avut anterior.
Dacă liderii sovietici nu ar fi decis ei înşişi să cedeze presiunilor în anii 1980, Zidul Berlinului probabil ar fi continuat să existe. Dacă Ronald Reagan şi Margaret Thatcher nu s-ar fi opus începând din 1980 influenţei sovietice care este în creştere, Kremlinul probabil că ar fi continuat politica forţei. Motivul pentru care reformatorii politici ai Moscovei au cedat, dar nu şi reformatorii economici ai Beijingului, va fi în continuare un subiect de speculaţii istorice. Acest lucru demonstrează că elemente iraţionale precum determinarea şi credinţa în propria cauză joacă roluri importante în astfel de situaţii.
Ţinând cont de experimente şi de inovaţii, deocamdată este prematur să abandonăm ideea proiectului european. Prin introducerea monedei euro şi prin procesul de extindere a Uniunii Europene spre ţările est-europene, niciun continent nu a mai suferit o asemenea transformare transfrontalieră în ultimul deceniu şi este normal ca o astfel de evoluţie să aibă inclusiv eşecuri şi să se confrunte cu probleme.
Dar rămâne un succes faptul că moneda euro a fost introdusă cum era prevăzut şi că zona euro nu s-a destrămat în pofida problemei datoriilor suverane, problemă a cărei amploare nu fusese anticipată decât de puţini experţi.[...]
Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.