Egipt: opoziţia cere amânarea referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii şi opozanţii preşedintelui Morsi, în stradă sub ochiul vigilent al Armatei

Suporterii şi contestatarii preşedintelui egiptean Mohamed Morsi au demonstrat, ieri, sub ochiul vigilent al Armatei, responsabilă pentru menţinerea securităţii până după anunţarea oficială a rezultatelor controversatului referendum privind Constituţia, ce se va desfăşura  sâmbătă.

Această criză, cea mai gravă după alegerea preşedintelui islamist, în iunie, reflectă o ţară profund divizată la aproape doi ani după revolta populară care a dus la căderea regimului Hosni Mubarak, notează AFP. Aceste noi proteste vin după cele de săptămâna trecută în care au murit şapte oameni în timpul ciocnirilor dintre adversarii şi susţinătorii preşedintelui Morsi.

O coaliţie de partide şi mişcări islamiste şi-au exprimat sprijinul faţă de deciziile şefului statului la mai puţin de doi kilometri de Palatul Prezidenţial. A lipsit doar partidul Al-Nour, principala forţă salafistă din ţară, sfătuit să  stea departe de această manifestaţie pentru a nu spori tensiunile.
Opoziţia, în frunte cu Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus de laureatul Premiului Nobel pentru Pace Mohamed ElBaradei, s-a adunat la Cairo, în Piaţa Tahrir şi în apropierea palatului prezidenţial, păzit de armată.

FSN, care reuneşte partide şi grupuri, în majoritate de orientare liberală, respinge referendumul de sâmbătă în care proiectul de Constituţie care este supus la vot. Opoziţia susţine că aceasta deschide calea pentru islamizarea ţării şi limitează drepturile şi libertăţile egiptenilor, între care libertatea de expresie, şi faciliteză aplicarea mai strictă a Shariei (legea islamică).Într-un comunicat de marţi, Amr Mussa, fostul lider al Ligii Arabe şi personalitate marcantă al FSN, a cerut amânarea referendumului, cel puţin cu două luni.
 
PREŞEDINTELE SCADE TVA LA ALIMENTE

Cu câteva zile înainte de referendum, preşedintele egiptean a anulat creşterea TVA la produsele de bază şi de larg consum, la câteva ore după ce astfel de măsuri fuseseră decise de Executiv.

Mohamed Morsi a cerut guvernului condus de premierul Hisham Qandil „să deschidă un dialog social privind aceste măsuri pentru a nu îngreuna povara ce apasă asupra cetăţenilor“. Egiptul se confruntă de la căderea lui Hosni Mubarak, în februarie 2011, cu grave dificultăţi economice provocate în special de căderea turismului şi de prăbuşirea investiţiilor străine. Această criză a determinat guvernul să adopte măsuri de austeritate precum reducerea subvenţiilor la gaze şi electricitate.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani