Egipt: Autorităţile limitează sever dreptul oamenilor de a manifesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţe de ordine în Cairo FOTO Reuters

Preşedintele egiptean interimar a promulgat duminică o lege controversată ce permite autorităţilor instalate la putere de Armată după destituirea preşedintelui Mohamed Morsi să interzică reuniuni sau manifestaţii care ar ameninţa securitatea publică, relatează AFP.

Proiectul de lege a provocat reacţii critice din partea susţinătorilor drepturilor omului, în ultimele săptămâni, fiind considerat o gravă încălcare a democraţiei. Textul prevede pedepse de la unu până la cinci ani de închisoare pentru delicte mergând de la port de cagulă până la cel de port de arme în timpul defilărilor sau reuniunilor, a anunţat în cursul unei conferinţe de presă purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Egiptului, Ehab Badawi.

De asemenea, legea obligă organizatorii să informeze autorităţile de manifestaţia lor cu cel puţin trei zile înainte de organizare. Organizatorii de manifestaţii trebuie să furnizeze datele lor de contact, locul sau traseul defilării, revendicările şi sloganurile care vor fi scandate. Ministerul de Interne poate decide interzicerea reuniunii în cazul în care consideră că aceasta reprezintă o „ameninţare pentru securitate", a explicat Badawi.

Intervievat de AFP, premierul Hazem al-Beblawi a precizat că statul nu aşteaptă de la organizatori să „solicite autorizare" din partea autorităţilor, ci doar „să le informeze"

„Această lege nu îngrădeşte dreptul de a manifesta, ci vizează protejarea drepturilor manifestanţilor", a insistat el.

O sursă guvernamentală a precizat pentru AFP că textul iniţial a suferit modificări. „Se prevedea ca organizatorii să informeze cu şapte zile înainte despre organizarea unei manifestaţii, acest termen a fost redus la trei", a precizat sursa.

Într-o ţară în care Guvernul reprimă de la jumătatea lunii august într-un mod extrem de violente manifestaţiile islamiste care reclamă reîntoarcerea la putere a lui Morsi, legea prevede, în caz de violenţe din partea unor manifestanţi, o „utilizare graduală a forţei", mergând de la "avertismente verbale şi folosirea gloanţelor cu plumb până la tunuri de apă, bastoane şi gaze lacrimogene".

Legea interzice totodată organizarea reuniunilor într-un lăcaş de cult sau începerea manifestaţiilor în asemenea locuri.

Duminică dimineaţă, chiar înainte de promulgarea legii, aproximativ 20 de organizaţii care activează în domeniul apărării drepturilor omului au denunţat „abordarea opresivă" a Guvernului condus de facto de armată. Această lege „incriminează manifestaţiile şi reuniunile publice şi oferă puteri depline statului pentru a dispersa în forţă reuniunile paşnice", au afirmat ei.

Mai multe ONG-uri, dar şi ONU, au îndemnat Guvernul egiptean să renunţe la această lege, acuzându-l că vrea să anuleze cuceririle revoluţiei populare care a provocat înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak în 2011, după trei decenii de putere absolută.

Promulgarea legii intervine într-un moment în care poliţia şi armata au lansat un val de reprimare sângeroasă vizând orice manifestant care reclamă reîntoarcerea la putere a lui Morsi, primul preşedinte ales democratic în Egipt, şi a partidului său, Frăţia Musulmană.

Peste o mie de manifestanţi pro-Morsi au fost ucişi de atunci, iar peste 2.000 de membri ai Fraţilor Musulmani arestaţi.

Duminică, defilări pro-Morsi au fost organizate în mai multe oraşe ale ţării.

Citiţi mai multe despre evenimentele din Egipt

Un nou proces pentru fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak

Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, va fi judecat împreună cu doi dintre fii săi pentru un nou caz de deturnare de fonduri publice, au declarat astăzi surse judiciare, citate de agenţia de ştiri AFP.

Fostul lider de la Cairo este acuzat că împreună fii săi, Gamal şi Alaa, a delapidat 125 de milioane de lire egiptene (aproximativ 13.5 milioane de euro) din bugetul executivului.

Potrivit anchetei judiciare, alte patru persoane au fost acuzate în acest caz, deoarece i-au ajutat pe membrii familiei Mubarak să cumpere proprietăţi private prin deturnarea fondurilor din cadrul Ministerului Locuinţelor.

Egiptul, curtat de SUA şi Rusia

Capitala Egiptului se află în vizorul celor două superputeri mondiale, Rusia şi Statele Unite, ai căror oficiali au întreprins primele vizite de stat după înlăturarea de la putere a fostului preşedinte Mohamed Morsi, pe 3 iulie. John Kerry a sosit astăzi la Cairo pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai noilor autorităţi, relatează AFP.

Oficialul american soseşte la Cairo la patru zile după ce generalul Viaceslav Kondraşov, adjunct al şefului de stat major al armatei ruse şi şeful GRU, serviciul de informaţii militare, a vizitat capitala Egiptului pentru a iniţia o posibilă tranzacţie de armament, prima după 30 de ani.

Vizita lui Kerry are loc cu o zi înainte de începerea procesului fostului şef de stat destituit de militari, cărora Statele Unite - cel mai important furnizor de armament al acestora - le-au suspendat anumite ajutoare în urma intervenţiei în forţă împotriva primului preşedinte ales democratic al Egiptului.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?