Ecologiştii atacă balenierele japoneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii unei organizaţii ecologiste au aruncat acid butiric către balenierele nipone. Militanţii organizaţiei ecologiste Sea Shepherd au aruncat cu sticle ce conţineau acid butiric pe o

Membrii unei organizaţii ecologiste au aruncat acid butiric către balenierele nipone.

Militanţii organizaţiei ecologiste Sea Shepherd au aruncat cu sticle ce conţineau acid butiric pe o balenieră japoneză, aflată în apele antarctice. Trei membri ai echipajului nipon au fost răniţi, având nevoie de intervenţia medicilor, au anunţat ieri reprezentanţii guvernului din Japonia, citaţi de AFP.

Produsele chimice folosite vor lăsa, pentru mai multe zile, un miros pestilenţial pe vapor, iar puntea a devenit alunecoasă, făcând imposibilă desfăşurarea, în continuare, a activităţilor de pescuit oceanic.

Membrii Sea Shepherd au reuşit să-şi apropie nava de baleniera Nisshin Marun, după care au lansat, timp de o oră, o sută de plicuri şi sticle conţinând acid butiric, atât în stare lichidă, cât şi sub formă de pudră. Patru membri ai echipajului japonez s‑au plâns de arsuri la ochi, iar alţi trei au suportat tratamente medicale, după cum au declarat reprezentanţii Agenţiei japoneze de pescuit.

Guvernul japonez a precizat că va transmite proteste vehemente atât Australiei, unde nava ecologistă Steve Irwin a făcut ultima escală, precum şi Olandei, unde această navă este înregistrată. "A provoca pagube nejustificate unui vapor japonez şi a atenta la securitatea echipajului care operează legal în apele internaţionale sunt acte inacceptabile", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Nobutaka Machimura.


Război chimic, non-violent


Pe de altă parte, Watson a dezminţit că, în urma incidentului, ar fi fost rănit cineva. "Noi am filmat şi am fotografiat toată scena. Niciun proiectil nu a căzut lângă echipaj. Ceea ce s-a întâmplat poate fi numit un război chimic non-violent. Noi nu folosim decât materii organice non-toxice pentru a hărţui şi a stopa operaţiunile ilegale de vânătoare a balenelor", a declarat, printr-un comunicat, Paul Watson, responsabilul organizaţiei.


Japonia continuă vânătoarea de balene


Militanţii Sea Shepherd au mai lansat şi la începutul anului sticle cu substanţe chimice împotriva unei baleniere. Atunci, doi activişti, un australian şi un englez, au reuşit chiar să se urce la bordul navei japoneze. Incidentul a provocat tensiuni între Japonia şi Australia, aceasta din urmă fiind un opozant feroce al vânătorii de balene.


O nouă autorizaţie pentru vânătoare


Atacul a coincis cu deschiderea unui seminar, la Tokyo, în prezenţa reprezentanţilor a 11 ţări cu economii emergente, care s-au alăturat sau intenţionează să se alăture Comisiei Baleniere Internaţionale.
Japonia speră să obţină maximum de susţinere în sânul Comisiei pentru ca vânătoarea de balene să fie, din nou, autorizată.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători