DSK, vizat în calitate de fost director FMI de o anchetă privind ştergerea datoriei Congo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Justiţia franceză a deschis o anchetă vizându-l pe Dominique Strauss-Kahn în calitate de fost director FMI, pe baza unor suspiciuni de fraudă privind ştergerea datoriei statului Congo în 2010, în defavoarea unui investitor din Cannes (sud) care a depus plângere în acest sens, relatează AFP.

Procedura a fost deschisă pe 25 mai pentru "fals şi uz de fals" şi "falsificare de certificate", a precizat pentru AFP o sursă judiciară vineri, fără să ofere alte detalii cu privire la învinuirile care i se aduc lui Starauss-Kahn.

Serge Berrebi, care luptă de 25 de ani pentru a recupera milioane de euro după ce a fost "spoliat" de o întreprindere din Congo, a depus plângere pe 21 octombrie 2011 la Parchetul din Paris, care şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului din Grass (sud). Poliţia l-a audiat la 11 iulie.

Cazul vizează condiţiile în care datoria statului Congo a fost ştearsă în 2010 în cadrul iniţiativei în favoarea statelor sărace foarte îndatorate (PPTE) la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială (BM).

Una dintre condiţiile acestei ştergeri a datoriilor era ca statul african să îşi fi soluţionat, în prealabil, datorii comerciale private, printe care şi cea faţă de reclamant. Însă, în opinia acestuia, documente falsificate depuse la FMI ar fi făcut ca această creanţă să dispară.

Potrivit unei surse apropiată de dosar, există suspiciuni "cu privire la complicitatea autorităţilor congoleze. Există anomalii pentru care nu au existat niciodată explicaţii". "Pornind de aici, orice ipoteză este deschisă. Însă dosarul pune o problemă de imputabilitate. Directorul FMI are o imunitate, dar care nu acoperă toţi agenţii şi decidenţii instituţiei".

Întrebat de AFP, FMI a răspuns că nu este la curent şi că va consulta serviciul juridic.

Dominique Strauss-Kahn, în vârstă de 62 de ani, urma să devină prinicpalul candidat al stângii în alegerile prezidenţiale din aprilie-mai 2012 în Franţa, când acuzaţii de agresiune sexuală şi tentativă de viol, formulate de o cameristă de la un hotel din Manhattan au condus la arestarea sa la New York, pe 14 mai 2011 şi l-au constrâns să renunţe la candidatură.

Acuzaţiile penale formulate în acest caz au fost abandonate ulterior, dar este în continuare în curs o procedură civilă.

În plus, DSK este inculpat de către justiţia franceză pentru proxenetism în formă agravantă, în cadrul unei reţele organizate, într-un caz cunoscut după numele hotelului Carlton din Lille.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online