Disidentul chinez Liu Xiaobo, câştigător al premiului Nobel pentru Pace, a murit la vârsta de 61 de ani. Cazul lui a provocat un adevărat scandal internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din 2005 cu Liu Xiaobo FOTO AFP

Laureatul Nobel Liu Xiaobo, încarcerat în China din cauza activităţii sale în favoarea democraţiei, a murit joi, la spital, la vârsta de 61 de ani, anunţă oficiali chinezi, relatează BBC News.

Activistul chinez era spitalizat din cauza unui cancer la ficat, în fază terminală, în nord-estul Chinei.

El a fost transferat la spital luna trecută, de la închisoare, unde ispăşea o condamnare la 11 ani de detenţie pentru ”subversiune”.

Un profesor universitar care a devenit un activist pentru drepturile omului, Liu a fost catalogat drept un ”criminal” de către autorităţile comuniste de la Beijing.

El a fost încarcerat de mai multe ori şi i s-au impus restricţii dure în perioada în care s-a aflat în libertate, iar soţia sa, Liu Xia, a fost plasată în arest la domiciliu.

În ultimele săptămâni, înaintea morţii sale, cazul lui Liu a provocat un adevărat scandal internaţional.

O serie de ţări occidentale au îndemnat China să-i permită lui Liu să plece din ţară pentru a primi îngrijiri paliative. Un medic german şi unul american, care l-au vizitat şi examinat recent, au spus că poate călători în străinătate. Însă experţi medicali chinezi au insistat că era prea bolnav ca să poată călători.

Liu a fost un simbol al luptei pro-democraţie pentru activişti din afara Chinei continentale. Însă mulţi chinezi nu-l cunosc acasă, unde autorităţile cenzurează ştirile despre el.

Activistul a jucat un rol semnificativ în protestele din Piaţa Tiananmen, în iunie 1989, reprimate violent, într-o baie de sânge, cu armata.

Preţul sfidării politice

Liu Xiaobo a murit aşa cum a trăit - sub supravegherea atentă a partidului unic-stat, comentează Carrie Gracie de la BBC China.

Viaţa şi moartea laureatului Nobel arată preţul sfidării politice în China.

Liu Xiaobo a avut o carieră timpurie ”călduţă”, ca profesor universitar, însă masacrul de după manifestaţiile din Piaţa Tiananmen i-a schimbat drumul.

În timp ce alţii au abandonat ideea unei democraţii, el a rămas ferm şi a fost închis în mai multe rânduri.

A fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2010, în timp ce ispăşea condamnarea la 11 ani de închisoare pentru subversiune. Beijingul, furios, i-a plasat soţia sub arest la domiciliu.

Cei doi soţi s-au reîntâlnit la spital, în ultimele zile din viaţa activistului.

În urma campaniei în vederea eliberării persoanelor deţinute în timpul protestelor de la Tiananmen, Liu a fost trimis, timp de trei ani, într-un lagăr de muncă, în nord-estul Chinei, însă i s-a permis să se căsătorească cu poeta Liu Xia în 1996.

El a fost eliberat mai târziu şi şi-a continuat campania în favoarea democraţiei.

Condamnarea la 11 ani de închisoare pe care o ispăşea când a murit a fost pronunţată în 2009, după ce a redactat, împreună cu alţi intelectuali, Charta 08.

Documentul îndeamnă la încetarea regimului partidului unic şi introducerea democraţiei multipartinice. Liu a fost găsit vinovat că a încercat să răstoarne ordinea de stat.

Disidentul a fost distins în 2010 cu Premiul Nobel pentru Pace pentru ”lunga şi neviolenta sa luptă pentru drepturile fundamentale ale omului în China”, însă nu i s-a permis să se ducă în Suedia să-l primească.

El a fost a doua persoană căreia i s-a decernat premiul în închisoare. Pacifistul german Carl von Ossietzky a fost distins cu acest premiu în 1935, în timp ce era încarcerat într-un lagăr nazist de concentrare.

Comitetul Nobel pentru Pace a acuzat Guvernul chinez, într-un comunicat, că ”poartă responsabilitatea morţii sale premature”.

Starea sănătăţi lui Liu s-a deteriorat la scurt timp după ce a fost internat la spital, potrivit Spitalului Unu al Universităţii chineze de Medicină, în Shenyang.

În pofida mai multor zile de tratament antiinfecţios şi sangvin, declinul nu a putut să fie oprit, iar în ultimele zile organele i-au cedat şi nu mai putea respira singur.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită