Directorul FBI este îngrijorat de China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Al XIX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez FOTO EPA-EFE

China aplică o strategie pe termen lung de a deveni cea mai puternică naţiune din lume, ajutându-se în acest scop inclusiv de agenţi infiltraţi în instituţii de învăţământ şi centre de cercetare din Statele Unite, afirmă directorul FBI, Christopher Wray, citat de The Washington Examiner.

„Denunţăm folosirea unor colectori neconvenţionali de informaţii, în special în mediul academic - profesori, oameni de ştiinţă şi studenţi - din întreaga ţară, atât în marile oraşe, cât şi în cele mici. Practic, în toate ramurile ştiinţifice“, a declarat Christopher Wray în faţa Senatului.

Potrivit lui Wray, agenţii chinezi profită de deschiderea şi „naivitatea“ comunităţii ştiinţifice americane pentru a face rost de informaţiile care îi interesează.

„Acest lucru constituie o ameninţare nu numai pentru statul american, dar şi pentru întreaga societate, care nu trebuie să lase situaţia fără răspuns“, a subliniat el.

În opinia senatorului republican Marco Rubio, care a asistat la aceste declaraţii, China reprezintă o ameninţare fără precedent pentru Statele Unite.

„Nu cred că în cei 240 de ani de istorie a ţării noastre am mai avut de-a face cu un potenţial concurent şi un adversar de o astfel de anvergură şi dotat cu o astfel de putere“, a conchis senatorul american.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi