De ce lovește Iranul noaptea: între tactică militară, limitări tehnologice și război psihologic
0Atacurile cu rachete lansate de Iran în timpul nopții nu sunt întâmplătoare. Ele răspund unei doctrine militare construite pe fundamente tehnice, nevoi operaționale și un calcul rece al efectului psihologic asupra adversarului, scrie Jerusalem Post.
În toiul nopții, când sirenele răsună în Israel și cerul e brăzdat de focul sistemelor de apărare antiaeriană, se conturează un tipar din ce în ce mai clar: Iranul preferă să lovească sub acoperirea întunericului. Nu este o simplă alegere legată de vizibilitate, ci o strategie complexă care reflectă atât realitățile tehnologice ale arsenalului său balistic, cât și o intenție clară de a surprinde și destabiliza psihologic.
Limitările rachetelor cu combustibil lichid
Multe dintre rachetele cu rază lungă de acțiune utilizate de Iran, inclusiv cele din seria Shahab, funcționează pe bază de combustibil lichid. Acestea au nevoie de o procedură laborioasă de alimentare înainte de lansare – un proces care implică două componente esențiale: combustibilul propriu-zis și un agent oxidant.
Această etapă este, însă, și momentul în care sistemele sunt cel mai vulnerabile. Alimentarea durează, necesită personal la sol și infrastructură fixă – toate acestea ușor detectabile de sateliți sau drone. De aceea, Iranul preferă să efectueze alimentarea și lansarea acestor rachete în timpul nopții, când supravegherea aeriană și optică a inamicului este mult diminuată.
Rachetele cu combustibil solid: mobilitate și reacție rapidă
La polul opus se află rachetele cu rază scurtă și medie de acțiune, precum Fateh-110 sau Zolfaghar. Acestea sunt echipate cu combustibil solid, preîncărcat direct în structura rachetei, ceea ce le permite să fie lansate imediat, fără alimentare suplimentară.
Această capacitate de reacție rapidă, împreună cu posibilitatea de a fi transportate pe platforme mobile, le transformă într-un instrument ideal pentru lovituri rapide, din poziții neașteptate. Limitarea lor majoră rămâne faptul că, odată pornit motorul, traiectoria nu mai poate fi oprită sau ajustată.
De ce rachetele trebuie să „respire” singure
O întrebare adesea trecută cu vederea este de ce rachetele balistice trebuie să transporte propriul oxidant, spre deosebire de avioane, care folosesc oxigenul din atmosferă. Răspunsul ține de fizica simplă a altitudinii: rachetele urcă la zeci sau chiar sute de kilometri în atmosferă, unde oxigenul devine insuficient sau inexistent.
Pentru ca motoarele lor să funcționeze pe tot parcursul traiectoriei, ele trebuie să transporte încă de la sol tot ce e necesar pentru combustie. Este un compromis între autonomie și complexitate, între eficiență și greutate.
Doctrină născută din limitări, dar calibrată strategic
Lansările nocturne ale Iranului nu sunt un moft și nici rezultatul unei tradiții. Ele sunt expresia unui tip de război în care fiecare detaliu contează: de la compoziția combustibilului până la momentul din zi în care se trage.
Pe lângă avantajele operaționale și tehnice, loviturile nocturne induc teamă, amplifică senzația de imprevizibilitate și slăbesc moralul populației țintite. Într-un conflict unde superioritatea aeriană a Israelului este un fapt, Iranul joacă cu ceea ce are: mobilitate, întuneric, și o strategie care îmbină supraviețuirea cu intimidarea.
În războiul modern, ora lansării este aproape la fel de importantă ca racheta însăși. Iar Iranul pare să fi înțeles acest lucru foarte bine.