Cutremur în Iran: Peste 500 de persoane rănite

0
Publicat:

Peste 500 de persoane au fost rănite, cele mai multe având răni uşoare, în urma unui seism cu magnitudinea 5,4 produs miercuri în nord-vestul Iranului, au relatat media oficiale, informează AFP.

„Cutremurul, care s-a produs la o adâncime de 10 kilometri în provincia Azerbaidjanul de Vest, a dus la rănirea a 528 de persoane, dintre care 135 au fost spitalizate”, a declarat guvernatorul regiunii, Mohammad Sadegh Motamedian, pentru televiziunea de stat.

Seismul şi replicile care au urmat „au distrus 50 de case şi au avariat alte 500 în 12 sate din provincie”, a adăugat el.

Televiziunea de stat a difuzat înregistrări cu distrugerile provocate de seismul care s-a produs în jurul orei locale 3:30 (00:00 GMT).

Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă din această ţară, Mojtaba Khaledi, a declarat pentru postul de televiziune publică că electricitatea şi apa au fost întrerupte în satele din vecinătatea oraşelor Salmas şi Khoy, în apropiere de epicentrul seismului.

Iranul se află la intersecţia mai multor plăci tectonice şi înregistrează o activitate seismică frecventă.Cel mai devastator cutremur din Iran s-a produs în 1990, a avut magnitudinea de 7,4 şi a provocat moartea a 40.000 de persoane în nordul ţării, rănirea a 300.000, iar o jumătate de milion au rămas fără locuinţe.

În 2003, un seism cu magnitudinea 6,6 produs în sud-estul Iranului a distrus oraşul antic Bam şi a ucis cel puţin 31.000 de persoane.

Un seism cu magnitudinea 5,7 care s-a produs miercuri în nord-vestul Iranului a provocat rănirea a cel puţin 276 de persoane, potrivit autorităţilor sanitare citate de televiziunea de stat, informează Reuters.

Seismul s-a produs la o distanţă de aproximativ 11,6 kilometri de Khowy, la o adâncime de 10 kilometri, conform Institutul american de geofizică (USGS). Centrul German de Cercetare în Geoştiinţe (GFZ) a anunţat anterior că seismul a avut magnitudinea 5,5 şi s-a produs în apropierea regiunii frontaliere Armenia-Azerbaidjan-Iran. 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model