Cum se finanţează organizaţiile teroriste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Bunuri contrafăcute, falsificarea paşapoartelor şi a altor acte de identitate, traficul cu animale şi de droguri aduc mulţi bani grupărilor teroriste“, Louise Shelley, specialist în terorism

Expertul în terorism, Louise Shelley a vorbit într-un interviu acordat publicaţiei „Der Spiegel“ despre cum funcţionează Statul Islamic sau alte organizaţii teroriste şi cât anume din propaganda lor se bazează pe concepte religioase, şi cât pe cele pur materiale.

Louise Shelley este profesor la Universitatea George Mason din statul american Virginia. Ea este şi fondatoarea şi directorul executiv al Centrului pentru Terorism, Crime transnaţionale şi Corupţie. În ultimul volum publicat de expertă, „Încurcături murdare: Crimă, Corupţie şi Terorism“ (Dirty Entanglements: Crime, Corruption, and Terrorism), specialista spune că orice poveste teroristă de succes începe cu înfiinţarea unei afaceri de succes. 

Ţigări, pornografie şi artă printre sursele de finanţarea ale SI

Însă, în cazul Statului Islamic, banii vin din două surse. La început, SI primea bani din donaţii ale statelor din Golf, dar acum au contribuţii mai mici din mai multe părţi. Rutele de contrabandă pe care le folosesc în prezent au fost folosite şi înainte, pentru trafic la scară mai mică de ţigări şi pornografie, explică Louise Shelley.

„Pentru a obţine arme sau pentru a antrena mici grupuri de terorişti nu ai nevoie de mulţi bani. De exemplu, atacurile din 11 septembrie 2001, la nivelul la care au fost organizate, au costat, estimat, doar 500.000 de dolari. Însă aceasta este o abordare greşită a calculului. Întrebarea esenţială este care sunt costurile menţinerii unei organizaţii teroriste? Este nevoie de foarte mulţi bani, pentru logistică, pentru a ţine motivaţi luptătorii, trebuie să ai grijă de familiile celor ucişi şi aşa mai departe. Este nevoie de milioane“, spune Louise Shelley.

Acum SI se finanţează, în special prin comerţ cu petrol, însă grupare are multe alte activităţi de finanţare în regiunile pe care le controlează, chiar şi trafic cu ţigări şi pornografie. „Este o organizaţie foarte diversificată“, specifică specialista.

Printre celelalte activităţi ale SI se numără şi traficul cu opere de artă, pe care le vând cu pe eBay, în târguri sau în magazine de antichităţi din Europa. Însă, potrivit expertei, acest lucru nu le aduce foarte mulţi bani, pentru că piaţa este limitată.

SI face bani şi din vânzarea paşapoartelor luptătorilor străini ce s-au alăturat organizaţiei, vând telefoane mobile, fac trafic cu ţigări şi cu oameni. Şi, bineînţeles, cu arme. Alte grupări teroriste au făcut bani din vânzarea de CD şi DVD piratate. Bunuri contrafăcute, falsificarea paşapoartelor şi a altor acte de identitate, traficul cu animale şi de droguri aduc mulţi bani grupărilor teroriste, potrivit lui Louise Shelley.

Ceea ce „predau“ teroriştii adepţilor nu este Islam

Mulţi experţi susţin că pentru islamişti, criminalii dovediţi sunt de folos. Ai voie să recrutezi personal dintre criminali, prin promisiunea că vor fi „curăţaţi de păcate“. Aceasta e chiar o ofertă atractivă pentru musulmani. „În cadrul SI sunt mulţi luptători cu dosar penal“, spune specialista care adaugă că ceea ce predă SI nu este

Islam.

„Teroriştii au reinterpretat Islamul pentru scopurile lor şi se folosesc de varianta aceasta distorsionată pentru a-şi justifica acţiunile. Fac multe lucruri care contravin religiei. Imamii din Turcia şi din Arabia Saudită, în cadrul reeducării foştilor terorişti, le explică cât de greşit le-au fost predate conceptele religioase“, declară Louise Shelley (foto dreapta).

Mai degrabă corporaţie, decât „califat“

S-au confiscat multe documente ale SI. În analizarea lor, s-a observat că gruparea este condusă ca o adevărată afacere. Există contabilitate cu liste meticuloase ale veniturilor din diverse surse, cheltuieli cu salarii, pentru mită sau pentru arme. „Teroarea este o afacere, una bună chiar. Pentru că teroriştii conduc o afacere, este foarte important să îi vizezi şi cu o gamă largă de măsuri legale, nu doar prin aplicarea legii penale“, explică Shelley.

Germania se concentrează acum pe legea penală, însă ţara are o experienţă cu legea administrativă care ar fi de foarte mare ajutor în atacarea practicilor de afaceri ale teroriştilor, exemplifică specialista pentru „Der Spiegel“.

Teroriştii profită din plin de globalizare

Grupurile teroriste ca SI sunt mai aproape de tradiţiile comerţului din Orientul Mijlociu, decât de capitalismul individual din zilele noastre. „De aceea ei sunt mai concentraţi pe câştig, prin comerţul cu petrol, a altor materiale brute sau bunuri pentru a-şi finanţa organizaţia“, spune Shelley.

„Noi încă gândim în structuri de stat. Şi de partea cealaltă avem aceste grupuri care se folosesc de oportunităţile oferite de globalizare şi de dispariţia graniţelor pentru propriile scopuri, câştigând bani buni din asta“, spune Louise Shelley.

Atunci când vorbeşte cu reprezentanţii guvernelor, Shelley află că ei vor să bombardeze teritoriul SI pentru a-i lipsi pe militanţi de câştigul banilor prin comerţul de petrol. Însă, „atunci când vorbim despre urma banilor“, este de fapt o greşeală de bază în contraterorism. 

O altă greşeală, ar fi investigarea modului în care organizaţiile teroristă făceau bani în trecut. „Terorişti gândesc ca oamenii de afaceri. Se întreabă: cum aş putea face bani şi azi, dar şi mâine? Atacurile cibernetice, bineînţeles, sunt o parte a modernizării afacerilor lor. Aceste grupări sunt conectate la nivel global, schimbă informaţii între ele, toate au posibilitatea de a practica asta“, potrivit profesoarei Louise Shelley.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice