Cum se duce noul război rece dintre Statele Unite şi China

Administraţia Biden încearcă o nouă abordare pentru a bara ascensiunea statului comunist. În centrul „doctrinei Biden“ se află strategia de „îndiguire a Chinei“, pentru frânarea expansiunii, spus mulţi analişti.

Pentru precedentul locatar de la Casa Albă, Donald Trump, rivalitatea dintre Statele Unite şi China era una mai mult comercială. Noua administraţie democrată, condusă de Joe Biden consideră însă că rivalitatea este şi ideologică, mai precis o înfruntare între o viziune democratică şi una autoritară. Statele Unite descoperă de fapt, scrie Le Figaro, că au acum în faţa lor un adversar mai puternic decât toţi ceilalţi cu care s-au ciocnit în cursul istoriei. Un adversar mai puternic decât au fost Uniunea Sovietică, Germania nazistă sau Japonia imperială. Iar rivalitatea se desfăşoară în toate domeniile: economic, tehnologic, militar, diplomatic, cultural... 

Doctrina Biden

În centrul „doctrinei Biden“ se află strategia de „îndiguire a Chinei“, pentru frânarea expansiunii sale în primul rând în regiunea oceanelor Indian şi Pacific. Pactul strategic semnat cu Australia şi cu Marea Britanie este doar un element al acestui dispozitiv. America mai poate conta în regiune şi pe Japonia şi pe India, şi a creat un fel de cadru, numit „Quad“, al dialogului pe teme de securitate, dar şi în materie de securitate informatică şi infrastructuri. O cursă a înarmărilor este deja vizibilă între cele două ţări.

China se simte în inferioritate în materie de nave de suprafaţă, în timp ce Statele Unite mizează s-ar părea pe submarine. Printre teoriile care circulă acum mai există una destul de intersantă legată de China: şi anume că agresivitatea ei crescîndă este de fapt un simptom al fragilităţii sale crescţnde, al unor fisuri apărute în anatomia colosului. Analiştii spun că americani adoptă metoda „kung-fu“, aceea de a da înapoi cu un pas pentru a lovi mai bine adversarul... Semnând acordul strategic cu Australia, americanii îşi vor putea plasa nave de război înafara razei de acţiune de 3000 de kilometri a unor noi şi redutabile rachete chineze. În acest război, America lui Joe Biden şi-a ales Marea Britanie şi Germania ca parteneri privilegiaţi în Europa.

Statul comunist, creditor mondial

În afară de politica de înarmare, Bejingul are şi alte strategii de extindere a influenţei. Un nou studiu a dezvăluit amploarea noilor finanţări acordate de China pentru proiecte în alte ţări - o mare parte dintre acestea neregăsindu-se în declaraţiile financiare ale guvernului, scrie BBC. Coordonatorul cercetătorilor de la Universitatea William and Mary, din Statele Unite, a declarat pentru BBC că peste 45 de state datorează, în prezent, Chinei, mai mult de 10% din Produsul Intern Brut. Cercetătorii au descoperit că băncile de stat chineze preferă să finanţeze proiecte prin intermediul unor împrumuturi cu dobânzi mari, care solicită din ce în ce mai mult resursele naturale ale statelor datoare.

Colosalul program de infrastructură chinezesc „noile drumuri ale mătăsii” pune pe umerii ţărilor în curs de dezvoltare „datorii ascunse” de 330 miliarde de euro, a informat miercuri, 29 septembrie, un raport american. Acest studiu este publicat de AidData, un institut de cercetare de la Universitatea William & Mary, a cărui ambiţie este de a face mai transparentă finanţarea pentru dezvoltare. Acordurile „opace” dintre băncile sau întreprinderile de stat din China cu ţările în curs de dezvoltare lasă zeci dintre ele împovărate de datorii, care nu figurează în bilanţurile lor, se arată în raport. Sub impulsul preşedintelui Xi Jinping, China a lansat iniţiativa „Noile drumuri ale mătăsii” în 2013, cu scopul de a construi infrastructură şi de a câştiga influenţă internaţională.Drumuri, poduri, porturi, stadioane sau chiar spitale: Beijingul a cheltuit în medie 85,4 miliarde de dolari pe an în primii cinci ani ai iniţiativei, mult mai mult decât SUA în această perioadă (37 miliarde), notează studiul.

State din Africa şi Asia, datoare vândute

Aceste investiţii au fost făcute în multe ţări, în special în Africa şi Asia. Aproape 70% din aceşti bani au fost împrumutaţi băncilor de stat sau asocierilor în participaţie între companii chineze şi parteneri locali, în naţiuni care erau deja îndatorate puternic faţă de Beijing, a declarat Brad Parks, director executiv al AidData. „Multe guverne sărace nu-şi mai pot permite mai multe împrumuturi”, China „a dat dovadă de imaginaţie”, a spus Parks. Potrivit acestuia, împrumuturile au fost astfel acordate unei „constelaţii de actori, alţii decât guvernele centrale”, dar aceste împrumuturi au fost însoţite de o clauză care obliga guvernele să ramburseze în cazul în care semnatarul nu a era în măsură să o facă, scrie France 24.

„Guvernele însele nu ştiu astăzi suma exactă pe care o datorează Chinei”, a spus Parks. Această „datorie ascunsă” s-ar ridica, conform AidData, la 385 miliarde de dolari (330 miliarde de euro). Studiul enumeră 45 de ţări cu venituri mici şi medii, al căror nivel de datorie faţă de China este acum mai mare de 10% din PIB-ul lor naţional. „Mulţi lideri străini, care iniţial erau nerăbdători să sară în trenurile noilor drumuri ale mătăsii, suspendă sau chiar anulează proiectele de infrastructură chineze din cauza temerilor legate de sustenabilitatea datoriilor”, subliniază Brad Parks. Acest raport vine în timp ce Statele Unite şi aliaţii săi au anunţat în iunie, în timpul summitului G7, o iniţiativă concurentă numită Build Back Better.

Criză energetică şi criza datoriilor

 China a fost singura economie majoră din lume care s-a extins în 2020, după ce a reuşit să împiedice rapid răspândirea coronavirusul. Cu toate acestea, a doua cea mai mare economie din lume se confruntă acum cu unele provocări majore care îi îngrijorează pe investitori şi analişti. Gigantul de dezvoltare imobiliară Evergrande se clatină serios şi o criză energetică afectează creşterea. În plus, preşedintele Xi Jinping doreşte să reformeze ţara, reducând dependenţa economiei de datorii şi reducând puterea celor mai mari companii.

China se confruntă cu o criză energetică acută care a dus la întreruperi şi raţionalizare a consumului în toată ţara. Energia este insuficientă după o iarnă lungă şi o revenire economică rapidă care a determinat creşterea cererii de energie. Un efort guvernamental de reducere a poluării înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing a influenţat şi aprovizionarea, în timp ce preţurile ridicate ale gazelor naturale şi cărbunelui au afectat producătorii de energie. Pentru mulţi economişti, lipsa de energie este cea mai mare ameninţare la adresa creşterii chineze. Multe dintre problemele din economia Chinei se datorează politicilor preşedintelui Xi Jinping. Dorinţa preşedintelui de a reduce datoria în întreaga economie a fost un factor cheie în criza Evergrande.