Cum luptă femeile din Africa pentru democraţie: ţin închisă poarta „patriei-mamă“ pentru o săptămână

În vremuri de freamăt politic la nivel global, când apelurile la democraţie nasc demonstraţii în masă, sinucideri şi războaie civile, femeile din micul stat african Togo ar putea fi primele care încearcă să dea jos un dictator printr-o grevă sexuală.

Femeile, alături de mulţi bărbaţi din Togo, s-au săturat de regula unei singure familii la putere. Preşedintele Faure Gnassingbe a ocupat scaunul prezidenţial în 2005, la scurt timp după moartea tatălui său, care s-a aflat la conducere timp de 38 de ani. Ţara a menţinut o oarecare faţadă democratică, organizând alegeri regulate, dar între tată şi fiu, familia neabandonând niciodată puterea timp de patru decenii, relatează CNN.

Protestele care cer schimbări în legea electorală înainte de următoarele alegeri s-au soldat cu ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine şi arestări în masă. Aşa că la sfârşitul lui august, în faţa a mii de oameni de la un raliu din capitala Lome, femeile din grupul de opoziţie , „Să salvăm Togo“, au anunţat noua lor strategie de a-l înlătura pe preşedinte.

Isabellle Ameganvi, şefa grupului, le-a îndemnat pe toate femeile togoleze „să ţină închisă poarta «patriei-mam㻓 pentru o săptămână. Dacă totul decurge conform planului, aceasta este săptămâna în timpul căreia bărbaţii au timp să se gândească la patrie şi la dorul pentru...democraţie, comentează CNN.

Organizatoarele grevei sexuale spun că vor să-şi motiveze bărbaţii să acţioneze împotriva lui Gnassingbe pentru ca acesta să demisioneze şi să aibă loc o schimbare reală.

Ideea de a folosi sexul în scopuri politice nu este nouă

Ca de fiecare dată când femeile au apelat la această metodă, decizia a fost luată după frustrări profunde provocate de eşecul altor metode. De asemenea, acesta este un semn că puterea femeilor rămâne foarte limitată, strategia lor cea mai bună fiind presiunea de a acţiona asupra bărbaţilor.

Unele femei, însă, declară că tactica respectivă le răneşte, prin evidenţierea sexualităţii feminine, în locul umanităţii lor, dar activistele din Togo spun că îşi folosesc puterea în orice formă ar lua ea.

Ideea unei greve sexuale are o istorie care datează încă din Grecia Antică. În piesa „Lysistrata“, femeile din Atena, sătule de războaiele nesfârşite ale bărbaţilor, decid să nu mai facă sex cu ei până nu pun capăt Războiului Peloponezian. Comedia a fost interpretată în faţa unei audienţe ateniene, în urmă cu exact 2.500 de ani.

Interesant este că în opera lui Aristofan, femeile fac mai mult decât să se abţină de la sex: ele preiau puterea asupra Partenonului, unde oraşul îşi ţinea fondurile care alimentau războiul.

Este imposibil de ştiut, în situaţiile în care femeile au lansat greve sexuale, dacă lipsa sexului a determinat schimbările ulterioare, pentru că înainte de aplicarea acestei metode mai fuseseră încercate şi alte căi. De asemenea, este imposibil de cunoscut cât de profund a fost implementată fiecare grevă sau câţi bărbaţi au recurs la violenţă sexuală pentru a pune capăt grevei.

Cazuri de succes

Cu toate acestea, există câteva exemple de femei care şi-au atins ţelul. Cel mai clar caz de succes a avut loc în oraşul columbian Barbacos, unde anul trecut femeile au lansat „greva picioarelor încrucişate“ pentru a cere construirea unei străzi.

Acestea au promis să nu facă sex până când bărbaţii vor reuşi să construiască un drum, pentru a nu mai dura zece ore să ajungă în capitala provincială, aflată la doar 56 de kilometri depărtare. Mişcat de suferinţa bărbaţilor, guvernul a fost de acord să contruiască drumul, informează CNN.

Câţiva ani mai devreme, tot în Columbia, soţiile şi prietenele membrilor din bandele din oraşul Pereira aflate în conflict, au spus că îşi vor ţine picioarele încrucişate până când bărbaţii vor opri violenţele care au ucis aproape 500 de oameni. Astfel, rata criminalităţii a scăzut cu aproximativ 27%.

Totuşi, ceea ce a inspirat activistele togoleze a fost povestea Liberiei. În 2003, liberienii se aflau deja de 14 ani într-un război civil brutal care a fărămiţat ţara. Liderii din organizaţia „Femeile din Acţiunea în Masă a Liberiei pentru Pace“ au organizat o serie de acţiuni non-violente, inclusiv o grevă sexuală, cerând terminarea războiului.

Liderul grupului, Leymah Gbowe, a câştigat mai târziu Premiul Nobel pentru Pace, împărţindu-l cu Ellen Johnson-Sirleaf, o altă femeie liberiană. Nimeni nu ştie cât de mult a influenţat greva sexuală, dar înainte de a se termina anul, părţile implicate au semnat un acord de pace, punând capăt războiului şi pregătind terenul pentru alegerile democratice. Când liberienii s-au dus să voteze, au ales-o pe Johnsn-Sirleaf, prima femeie-preşedinte din istoria Africii.