Cum îşi finanţează testele nucleare Kim Jong-un

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul creşterii ameninţării nord-coreene, toată lumea se întreabă de unde provin banii care o fac posibilă. O reţea globală de companii face bani pentru regimul comunist de la Phenian condus din 2011 încoace de Kim Jong-un.

Cu aceşti bani Phenianul îşi întreţine elita şi ameninţările cu atacuri nucleare la adresa Statele Unite şi inamicilor săi regionali, în special Coreea de Sud şi Japonia.

Regimul de la Phenian face tranzacţii prin intermediari în diverse colţuri ale lumii, iar mărfurile sunt mărfurile sunt plimbate peste tot pentru a li se pierde urma. Este vorba de o reţea globală, cu puncte în Asia, Africa, Orientul Mijlociu şi chiar şi în Europa. Toate activităţile din cadrul acestei reţele au loc sub stricta aprobare şi coordonare a misteriosului Birou 39. Pe hârtie, Biroul 39 este un departament al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, aflat la putere. În realitate, este braţul financiar al regimului, fiind condus chiar de sora lui Kim Jong-un.

Biroul 39 are diverse societăţi-paravan în străinătate. Conform unor experţi citaţi de BBC, Malaysia funcţionează ca un fel de centru de legătură pentru toate activităţile din străinătate ale Biroului 39. De exemplu, Malaysia a găzduit până de curând Glocom. Această companie pretindea că este malaysiană, dar în realitate era o companie nord-coreeană destinată comerţului cu echipamente militare. Biroul 39 face toate tranzacţiile cu bani gheaţă, pentru a se pierde orice urmă, şi aduce anual aproximativ 1,7 miliarde de dolari pentru familia Kim.

„N-am suferit niciodată în afacerile noastre comerciale din cauza sancţiunilor“, spune Ri Jong-ho, un fost membru al Biroului 39.

Societăţile-paravan ale Coreei de Nord reuşesc să pătrundă aproape peste tot. Potrivit BBC, acestea fac afaceri inclusiv în Marea Britanie şi Statele Unite. Andrea Berger, o expertă în politici de apărare, oferă chiar şi un exemplu greu de imaginat. Potrivit acestei experte, maşinile din cortegiul lui Kim Jong-un au fost blindate în Statele Unite şi aduse în Coreea de Nord fără ca autorităţile vamale să-şi de seama. 

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model