Articol publicitar

Criza de echipamente medicale arată importanţa unei abordări solidare globale împotriva COVID-19

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

2 milioane de măşti chirurgicale, 200 000 de măşti N95 şi 50 000 de kituri de testare din China au ajuns în Italia pe 6 aprilie. Este primul transport din donaţiile care vor ajunge în statele europene din China, sub coordonarea Centrului de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă.

Parteneriatul dintre Uniunea Europeană şi China, prin care cea din urmă va oferi echipamente medicale necesare în lupta împotriva COVID-19, a fost stabilit la jumătatea lunii martie între preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi premierul Chinei, Li Keqiang.

Ajutoare de materiale medicale din China au sosit în ultima lună în toată lumea. Odată ce a depăşit criza medicală proprie generată de COVID-19, China a devenit principalul funizor contractual de echipamente medicale în întreaga lume. De la Statele Unite la Israel, precum şi în multe ţări europene ca Franţa, Belgia, Italia sau Germania, produsele şi echipamentele medicale realizate in China, fie că vorbim în unele cazuri de ventilatoarele, în altele de măşti, combinezoane şi dezinfectanţi sau kituri de testare, asigură un suport necesar în lupta împotriva noului coronavirus. Conform oficialilor chinezi, au fost exportate începând cu 1 martie, 3,86 miliarde de măşti, 37,5 milioane de combinezoane de protecţie, 16.000 ventilatoare medicale şi 2,84 milioane de kituri de detectare a COVID-19 în peste 50 de ţări din întreaga lume.

În acelaşi timp, statul chinez, precum şi companii private din China precum Huawei sau Alibaba sau organizaţii neguvernamentale din China, sprijină eforturile altor state împotriva COVID-19 prin donaţii similare.

Este un revers al situaţiei înregistrate la începutul anului, când multe ţări au sprijinit la rândul lor China în aceeaşi luptă. Spre exemplu, în luna februarie a acestui an, China a primit ca donaţie peste 56 de tone de materiale (îmbrăcăminte de protecţie, dezinfectat şi măşti medicale) furnizate de Italia,  Franţa, Germania, Letonia, Estonia, Austria, Cehia, Ungaria şi Slovenia prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene. Acţiunea Chinei din prezent este, de aceea, în egală măsură binevenită şi firească, ea fiind şi înţeleasă şi apreciată ca atare de ţările beneficiare. O situaţie similară se înregistrează şi în România, unde au început să sosească primele transporturi de comenzi şi în acelaşi timp şi primele donaţii făcute de companii chineze care activează pe piaţa locală.

Acest sprijin devine cu atât mai important dacă avem în vedere că în România, ca şi în Europa, numărul infecţiilor continuă să crească şi încă nu a fost atins vârful pandemiei. În mod evident China va continua şi în următoarele luni să fie principalul furnizor de echipamente medicale de protecţie şi de ventilatoare la nivel global. Capacitatea ridicată de producţie a Chinei şi presiunea deja extrem de redusă pe sistemul medical vor contribui în continuare la menţinerea trendului crescător al acestor exporturi chineze. În acelaşi timp, China beneficiază şi de avantajul experienţei deja câştigate în această bătălie medicală, know-how-ul chinez fiind în egală măsură important cu sprijinul acordat în echipamente medicale.

Din acest motiv, orice reticenţă care e posibil să fi existat pe considerente din afara zonei medicale, în dezvoltarea sprijinului din partea Chinei trebuie rapid depăşită. Lupta împotriva COVID-19 nu este una politică sau geopolitică, nu este nici una a orgoliilor sau a calculelor de imagine, ci în primul rând una medicală, în care fiecare gest de sprijin primit înseamnă vieţi salvate. Este un adevăr la care se raportează majoritatea statelor europene şi pe care şi noi ar trebui să îl promovăm mai mult. Criza provocată de COVID-19 a arătat atât pericolul naţionalismului şi al izolării, cât şi importanţa solidarităţii, între oameni, companii şi state deopotrivă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie