Coreea de Nord intră în „Războiul Stelelor“

Tehnologia spaţială nu mai este un lux rezervat unui grup restrâns al ţărilor puternic industrializate. De ceva vreme, în acest club se străduiesc să intre şi state cu regimuri „paria“, cum ar fi Coreea de Nord sau Iranul, pentru că această tehnologie le acordă un alt statut şi le dă altă forţă de negociere.

Coreea de Nord a sfidat comunitatea internaţională, după ce a lansat, miercuri, o rachetă cu rază lungă de acţiune, în ciuda avertismentelor primate. Phenianul a anunţat că a plasat cu succes un satelit pe orbită, dar lansarea este privită de Occident drept un test deghizat de rachetă balistică. Japonia a solicitat o întrunire urgentă a Consiliului de Securitate al ONU, după ce racheta a trecut pe deasupra insulei nipone Okinawa. 

Guvernul japonez a informat că nu s-a încercat doborârea rachetei. Potrivit Statelor Unite, lansarea a reprezentat un act de înaltă provocare şi a ameninţat securitatea regională. Phenianul şi-a reafirmat „dreptul legitim“ de a lansa sateliţi de uz civil şi a asigurat că îşi va continua programul spaţial în pofida sancţiunilor Consiliului de Securitate al ONU a cărui autoritate în materie o contestă.

Test balistic sau lansarea unui satelit

Între lansarea unui satelit şi un test balistic nu sunt mari deosebiri. În ambele cazuri, se lansează aceeaşi rachetă, singura diferenţă fiind ceea ce transportă — o încărcătură explozivă sau un satelit. În ambele cazuri, primul etaj al rachetei cade. 

În cazul unui test balistic, proiectilul transportat de rachetă ar trebui să se întoarcă la sol, urmând o traiectorie în formă de parabolă. Satelitul trebuie să se detaşeze de racheta care îl transportă la anumite viteze şi pe anumite traiectorii, pentru a se putea plasa pe orbită, în timp ce în cazul testelor balistice nu este nevoie de atât de multă precizie. 

Ce urmăreşte Phenianul

„Lansarea cu succes a rachetei purtătoare şi plasarea unui satelit pe orbită circumterestră este cu siguranţă un succes politic şi tehnologic major al Coreii de Nord“, susţine Igor Korotcenko, redactorul-şef al revistei „Apărarea Naţională“, citat de Ria Novosti. Coreea de Nord şi-a ridicat brusc statutul în procesul de negocieri, iar acum ea are cu ce să-şi argumenteze poziţia în cadrul tratativelor, iar comunitatea internaţională are de ce să facă şi concesii“, spune Korotcenko. 

În plus, se schimbă dramatic situaţia din jurul problemei legate de apărarea antirachetă. „Acum, SUA au un atu puternic în favoarea desfăşurării segmentelor europene şi asiatice de apărare antirachetă, argument care va fi greu de dat la o parte în timpul negocierilor dedicate scutului antirachetă, întrucât teza privind ameninţarea cu rachete nord-coreene s-a materializat“, a subliniat Korotcenko.

Cursa înarmării în spaţiu

Odată ce o astfel de tehnologie spaţială ajunge să fie dezvoltată şi de state cu regimuri nedemocratice, un program civil poate fi destul de uşor transformat într-unul militar. Americanii s-au aşteptat la aşa ceva şi fostul preşedinte George W. Bush a promovat o nouă politică spaţială naţională prin care să împiedice accesul în spaţiu a oricărui stat „ostil intereselor americane“. 

Bush a dorit să trimită un semnal clar pentru Rusia, China şi India, în primul rând. Poziţia dominantă în spaţiu a SUA permite armatei americane la acest moment să poată ţine sub strictă supraveghere non-stop mişcârile de trupe, vehicule, platforme de rachete precum şi alte mijloace militare extrem de sensibile ale potenţialilor concurenţi militari şi ai adversarilor şi să dezvolte măsuri de contracarare.

Cu toate că expertiza în domeniul tehnologiei spaţiale nu poate fi dezvoltată rapid, China duce o bătălie contra-cronometru pe acest plan.

Recent, Beijingul a „testat un laser antisatelit şi a reuşit să bruieze un satelit american. Deşi China nu a fost în măsură să prejudicieze capacitatea satelitului american de a colecta informaţii, testul a readus în discuţie problema vulnerabilităţii sateliţilor în caz de război. Într-un conflict cu Iranul sau Phenianul, de exemplu, tehnologia chineză ar putea fi destul de eficientă pentru a „orbi“ sateliţi ai SUA. Acum că tot mai multe state îşi plasează sateliţi pe orbită, Washingtonul îşi dezvoltă propriul program antisatelit.

Capacitatea de doborâre a sateliţilor este considerată de experţii militari un element de importanţă crucială în conflictele viitoare, din cauza dependenţei echipamentelor militare moderne de comunicaţii prin satelit. ;