Coreea de Nord a efectuat un nou test cu rachetă balistică lansată de pe un submarin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul nord-coreea Kim Jon-un asist[ la testul unei rachete trase de pe un submarin

Armata Coreei de Sud afirmă că Phenianul a lansat o rachetă balistică neidentificată, în Marea Japoniei. Racheta a fost lansată din portul estic nord-coreean Sinpo, cunoscut drept bază pentru submarine a Coreei de Nord.

"Armata noastră a detectat o rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune neidentificată, ar fi vorba despre o rachetă de tip SLBM" lansată de Coreea de Nord de la Sinpo către mare în partea de est a peninsulei, potrivit unui comunicat al şefilor de stat major interarme.

"Serviciile de informaţii sud-coreene şi americane efectuează o analiză minuţioasă pentru a obţine detalii suplimentare", se adaugă în comunicat.

Sinpo, de unde a fost lansată racheta, este un oraş portuar în estul ţării, cu un şantier naval important. Imagini din satelit arătau prezenţa acolo a submarinelor.

Nordul lucrează în prezent la dezvoltarea lansării unei rachete balistice de pe un submarin (SLBM) şi a efectuat deja o lansare de pe un dispozitiv scufundat.

Experţii cred că a fost probabil o platformă scufundată mai degrabă decât un submarin.

"Nordul a lansat cel mai probabil un SLBM", a declarat Shin Beom-chul, cercetător la Institutul coreean de cercetare a strategiei naţionale.

În septembrie, Coreea de Sud a efectuat un test cu o rachetă balistică de fabricaţie proprie, lansată de pe un submarin, gest calificat drept "neglijent" de către Coreea de Nord, care a subliniat că rachetele sale sunt mai bune.

Aşadar, testul de marţi al Phenianului ar putea fi cu o rachetă balistică lansată de pe submarin. Informaţia nu a fost confirmată oficial, însă, dacă se va adeveri, va reprezenta, probabil, un nou tip de tehnologie pentru Coreea de Nord, care a lansat o astfel de rachetă în octombrie 2019, însă de pe o platformă, nu de pe un submarin. 

Phenianul, care deţine arma nucleară, a efectuat recent mai multe teste, inclusiv cu o rachetă cu rază lungă de acţiune, o armă trasă dintr-un tren şi o rachetă prezentată ca hipersonică de către Coreea de Nord, provocând îngrijorare în rândul multor naţiuni.

Săptămâna trecută, la o expoziţie consacrată apărării, a fost prezentată o uriaşă rachetă balistică intercontinentală (ICBM), dezvăluită anul trecut în timpul unei parade militare.

"Motivul fundamental al acestei provocări a Nordului este că Statele Unite nu îşi schimbă poziţia cu privire la discuţii", a declarat Shin pentru AFP.

Pentru el, regimul de la "Phenian încearcă astfel să demonstreze că poate fi şi mai provocator".

La expoziţia de săptămâna trecută, liderul Kim Jong Un, sub conducerea căruia ţara a făcut progrese imense în domeniul armelor, a acuzat Statele Unite că sunt "cauza principală" a instabilităţii din peninsulă, apreciind că nu există niciun motiv "să se creadă că nu ele sunt ostile".

Această nouă lansare a avut loc în timp ce directorul serviciilor de informaţii americane, Avril Haines, se află la Seul pentru a participa la o reuniune tripartită cu omologii săi sud-coreean şi japonez asupra Coreii de Nord, potrivit mass-media. Lansarea rachetei intervine a doua zi după apelul la dialog cu Phenianul lansat de către Sung Kim, reprezentant special al actualului preşedinte american Joe Biden pentru Coreea de Nord.

"Vom continua calea diplomatică cu Coreea de Nord pentru a realiza progrese tangibile care vor ameliora securitatea Statelor Unite şi a aliaţilor noştri", a declarat Sung Kim luni, după o întâlnire cu omologul său sud-coreean Nok Kyu-duk la Washington.

Diplomatul a adăugat totuşi că aliaţii au "responsabilitatea de a pune în aplicare rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU", referindu-se la sancţiunile internaţionale impuse Phenianului.

Kim Jong Un s-a întâlnit de trei ori cu fostul preşedinte al SUA Donald Trump, dar discuţiile au intrat într-un punct mort după al doilea summit din 2019 din cauza lipsei unui acord cu privire la ameliorarea sancţiunilor internaţionale şi a concesiilor pe care Phenianul era pregătit să le facă în schimb.

Washingtonul şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a se întâlni cu reprezentanţi nord-coreeni oricând şi oriunde, fără condiţii prealabile, scrie France Presse. 

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."