Coreea de Nord a cerut la ONU evitarea unui posibil „holocaust nuclear” cu Seulul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Nord a reiterat, vineri, de această dată la ONU, dorinţa sa de a pune capăt ostilităţilor între Phenian şi Seul, explicând că intenţia sa este evitarea unui „holocaust nuclear”, anunţă AFP.

Într-un eveniment public rar, ambasadorul Coreei de Nord la Naţiunile Unite, Sin Son-ho, a ţinut o conferinţă de presă în care a menţionat că regimul de la Phenian doreşte să pună capăt cercului vicios de „calomnie şi ură” dintre cele două state.

Coreea de Nord a denunţat în repatate rânduri exerciţiile militare comune pe care Seulul urmează să le aibă cu Washingtonul începând cu luna februarie.

„Un război în Peninsula Coreeană va face ca marile puteri să înoate în ape tulburi şi va aduce distrugeri inimaginabile coreenilor”, a declarat ambasadorul în cadrul ONU. Oficialul nord-coreean a făcut apel la organizaţia internaţională să convingă Seulul pentru a pune capăt exerciţiilor militare cu SUA.

Phenianul a îndemnat Seulul să realizeze exerciţiile militare comune cu Statele Unite aproape de teritoriul american sau într-o zonă izolată.

„În cazul în care coordonarea şi cooperarea cu SUA sunt atât de importante, ei (Seulul - n.r.) ar trebui să organizeze aceste exerciţii într-o zonă izolată sau în Statele Unite, departe de spaţiul terestru, maritim şi aerian al Peninsulei Coreene”, a mai spus ambasadorul nord-coreean.

„Este necesar să punem capăt calomniei, actelor militare ostile, şi să creăm un climat de reconciliere”, a mai spus acesta.

Coreea de Sud a precizat că a luat act într-un mod favorabil asupra acestei iniţiative a Phenianului, însă se păstrează prudentă cu orice alte propuneri.

Cu doar o zi înainte, Coreea de Nord a transmis Seulului o scrisoare deschisă prin care s-a declarat determinată să creeze o nouă atmosferă de „reconciliere şi unitate” între cele două ţări.

„Relaţiile nord-sud vor fi îmbunătăţite doar pe baza unei colaborări strânse ale ambelor părţi, care pot lua măsuri realiste de prevenire a dezastrelor nucleare iminente”, se arată în textul scrisorii redactat de Comisia Naţională de Apărare din Coreea de Nord, la cererea lui Kim Jong-un.

Ca răspuns la scrisoare, Seulul a declarat că respinge aceste propuneri de reconciliere deoarece le consideră un exerciţiu fals de propagandă din partea autorităţilor de la Phenian.


Citeşte şi:

Coreea de Nord face apel la încetarea tensiunilor militare cu Seulul

Coreea de Nord şi-a arătat disponibilitatea de a înceta ostilităţile cu regimul de la Seul în cadrul unei scrisori deschise redactată la cererea lui Kim Jong-un şi transmisă, vineri, autorităţilor din Coreea de Sud, anunţă AFP.

Sud-coreenii au trimis dispozitive USB şi tranzistori în Coreea de Nord: Populaţia să se revolte şi să pună capăt dictaturii

Activişti sud-coreeni au trimis miercuri dimineaţa de cealaltă parte a frontierei 500.000 de manifeste şi dispozitive USB cu informaţii despre încălcări ale drepturilor omului în Coreea de Nord, cu ajutorul unor baloane.

Coreea de Nord îndeamnă Seulul şi Washingtonul să renunţe la exerciţiile militare comune

Coreea de Nord a avertizat miercuri Statele Unite şi Coreea de Sud să renunţe la exerciţiile lor militare comune, programate pentru luna februarie, deoarece ar putea destabiliza şi mai mult relaţiile intercoreene, anunţă AFP.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO