Contracandidaţii lui Bashar Al-Assad în prima cursă prezidenţială din istoria modernă a Siriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un al doilea candidat şi-a anunţat intrarea în cursa pentru alegerile prezidenţiale din Siria, în condiţiile în care ţara este răvăşită de război, iar 27 de civili au fost ucişi într-un nou raid al armatei asupra provinciei Alep, relatează AFP.

Alegerile programate pentru 3 iunie vor conduce cel mai probabil la realegerea preşedintelui Bashar al-Assad, iar scrutinul a fost calificat de opoziţie şi Occident drept o „farsă" şi o „parodie a democraţiei".

Cu peste 150.000 de morţi în trei ani, milioane de refugiaţi şi regiuni întregi distruse, conflictul din Siria nu pare să se încheie prea curând, în condiţiile în care niciunul dintre protagoniştii nu îşi asigură victoria în teren.

Declanşat în martie 2011 printr-o revoltă populară reprimată violent, conflictul s-a transformat ulterior într-un război între forţele regimului şi rebelii din opoziţie sprijiniţi de civili înarmaţi şi insurgenţi veniţi din afara ţării. Conflictul a luat amploare ulterior prin confruntările între rebeli şi insurgenţi, în pofida faptului că aceştia sunt angajaţi împreună în lupta împotriva regimului de la Damasc.

În pofida violenţelor, regimul de la Damasc a decis organizarea alegerilor prezidenţiale la data stabilită.

Hassan al-Nouri, om de afaceri şi membru al unei formaţiuni din opoziţie agreată de putere, a devenit cel de-al doilea candidat la scrutinul din 3 iunie, după ce deputatul comunist Maher al-Hajjar şi-a anunţat înscrierea în cursa electorală pentru primele alegeri prezidenţiale organizate de la instalarea partidului Baas la putere în Siria, în urmă cu jumătate de secol.

Scrutinul exclude însă de facto participarea opozanţilor din exil şi va fi organizat doar în regiunile aflate sub controlul regimului de la Damasc, adică, potrivit geografului francez Fabrice Balanche, 40 la sută din teritoriu unde trăieşte peste 60 la sută din populaţie.

Deocamdată, preşedintele Bashar al-Assad nu şi-a anunţat oficial candidatura, dar, el a declarat în luna ianuarie că "sunt şanse mari" să se prezinte la acest scrutin.

Noua Constituţie aprobată în 2012 oferă pentru prima dată mai multor candidaţi posibilitatea să se prezinte la alegerile prezidenţiale. Viitorul preşedinte trebuie însă să fi trăit în Siria permanent în ultimii 10 ani, iar fiecare candidat trebuie să obţină sprijinul a cel puţin 35 dintre cei 250 de deputaţi.

Până în prezent, Bashar al-Assad, unicul candidat la preşedinţie, la fel ca şi tatăl său, Hafez, era ales prin referendum.

În paralel cu pregătirile în vederea scrutinului prezidenţial, regimul încearcă să preia controlul asupra unor sectoare cheie deţinute de rebeli, pe care îi prezintă drept „terorişti".

Violenţele continuă, iar cel puţin 27 de civili, printre care trei copii, au fost ucişi într-un raid asupra Atareb, localitate din provincia Alep, potrivit OSDO. Armata siriană şi-a intensificat din decembrie anul trecut atacurile împotriva poziţiilor deţinute de rebeli în Alep şi în provincie, în urma cărora sute de persoane, majoritatea civili, au fost ucise.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală