Continuă manifestaţiile antiamericane în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de afgani au manifestat din nou, astăzi, la Kabul şi în alte cel puţin cinci provincii ale Afganistanului, protestând faţă de incinerarea unor exemplare ale Coranului, marţi, într-o bază militară americană, relevă AFP.

UPDATE Ora 16.00: 12 persoane au murit, astăzi, în cursul demonstrațiilor antiamericane din Afganistan, relatează Reuters.

UPDATE Ora 15.10: Trei demonstranți şi un militar au fost ucişi, astăzi, în oraşul afgan Herat, în cursul manifestaţiilor antiamericane izbucnite ca reacţie la arderea unor exemplare ale Coranului într-o bază americană, transmite AFP.

La Kabul, manifestaţia s-a desfăşurat în cinci sectoare ale oraşului, conform poliţiei. Proteste au fost semnalate şi în provinciile Baghlan (nord), Kunduz (nord), Bamyan (centru), Ghazni (centru) şi Nangarhar (est).

Un reporter AFP a susţinut că, în capitală, armata a tras focuri de avertisment pentru a îndepărta mulţimea şi că un bărbat a fost rănit în şold de un glonţ. Câteva sute de protestatari au fugit în acele momente. Aproximativ 50 de manifestanţi şi-au continuat marşul spre centrul oraşului, blocat de poliţie.

Aceste proteste au început după rugăciunea de vineri, în timpul căreia cel puţin un imam din Kabul a îndemnat credincioşii să manifesteze împotriva distrugerii cărţii sfinte a islamului.

În cursul primelor trei zile de manifestații, cel puţin 15 persoane au murit, între care doi militari americani.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”