Conflictul dintre India şi China, departe de final: autorităţile indiene spun că soldaţii chinezi au premeditat atacul, aşteptând înarmaţi după baricade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răngi folosite de soldaţii chinezi FOTO Twitter

India a acuzat China de premeditarea şi planificarea meticuloasă a atacului pe segmentul de graniţă disputat dintre cele două ţări din Valea Galwan. 600 de soldaţi de ambele părţi s-au bătut ore bune pe întuneric cu pietre şi răngi, luptă soldată cu moartea a cel puţin 20 de soldaţi indieni şi zeci de răniţi, cel mai probabil în ambele tabere.

China şi India continuă să se blameze reciproc pentru  conflictul izbucnit luni la graniţa din Ladakh, China acuzând încălcări ale teritoriului său, în condiţiile în care părţile ajunseseră la un acord cu doar 10 zile în urmă.

India a dat publicităţii numărul de victime, în timp ce China nu a oferit nicun fel de cifre ale deceselor sau răniţilor în rândurile soldaţilor săi. 10 soldaţi indieni luaţi prizonieri au fost eliberaţi marţi. 20 de indieni au murit, majoritatea după ce au căzut de pe crestele abrupte, şi alţi 76 au fost răniţi.

China spune că India e de vină în totalitate, întrucât a trecut de trei ori graniţa pe teritoriu chinez. India acuză însă acum China că a premeditat un atac prin instalarea unui cort pe partea indiană, dar şi baraje şi utilaje militare. Soldaţii chinezi au aşteptat dincolo de baricade înarmaţi cu pietre şi răngi înfăşurate în sârmă ghimpată şi cuie.

Imagini din satelit arată o activitate crescută de partea chineză cu câteva zile înainte de luptă, între care baraje, mobilizarea de trupe şi utilaje militare la graniţa slab demarcată. Institutul australian de politice strategice a analizat imaginile din satelit captate de compania Planet Lab şi a găsit dovezi că armata chineză s-a angajat în traversări ale graniţei pe perioade scurte în cursul patrulării de rutină.

Pe 13 iunie părţile s-au angajat ca fiecare să se retragă 2 km în spatele graniţei, într-un proces de desangajare început pe 6 iunie. Oficialii indieni spun însă că în loc de asta, soldaţii chinezi au ridicat un cort în apropierea segmentului disputat pe partea indiană. Soldaţii indieni l-au demontat în încercarea de a determina retragerea trupelor chineze, iar în momentul în care le-au solicitat acest lucru s-au trezit într-o ambuscadă pregătită de adversari. Soldaţii chinezi au deblocat un baraj pentru a-i destabiliza pe indieni, iar apoi au început să atace cu pietre şi răngi înfăşurate în sârmă ghimpată. 

Trupele indiene au ripostat şi ambele părţi au chemat întăriri ajungându-se la o încleştare între 600 de oameni care au luptat pe întuneric, pe creste alunecoase. Multe din cadavrele soldaţilor indieni au fost recuperate dimineaţa.

Cele două părţi au purtat discuţii de dezescaladare în ultimele zile, dar India menţine un nivel ridicat de alertă, cu trupe mobilizate la graniţă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG