Condoleezza Rice s-a recules în Biserica Nativităţii
0Secretarul de stat american Condoleezza Rice, aflată în aceste zile într-un nou turneu în Orientul Mijlociu, s-a recules ieri la Biserica Nativităţii din Bethleem, oraşul natal al lui Iisus
Secretarul de stat american Condoleezza Rice, aflată în aceste zile într-un nou turneu în Orientul Mijlociu, s-a recules ieri la Biserica Nativităţii din Bethleem, oraşul natal al lui Iisus Hristos. ''Să fiu aici, în locul unde s-a născut domnul şi mântuitorul nostru Iisus Hristos, a fost o experienţă cu totul deosebită şi emoţionantă.
Mi-a amintit, de asemenea, că Prinţul Păcii este în continuare alături de noi''.
Condoleezza Rice, care este foarte credincioasă şi ai cărei tată şi bunic au fost pastori presbiterieni, a subliniat că cele trei religii monoteiste din Ţara Sfântă, iudaismul, creştinismul şi islamul, "au posibilitatea de a-şi depăşi divergenţele, de a lăsa la o parte nemulţumirile şi de a face din religie o forţă a vindecării şi reconcilierii în loc de una a divizării".
Aceasta a fost prima vizită la Bethleem, oraş situat la sud de Ierusalim, a unui secretar de stat al SUA după cea efectuată în 1999 de Madeleine Albright.
Pentru protecţia oficialului american, în jurul bisericii au fost luate măsuri draconice de securitate, ca şi în perimetrul străzilor pe care urma să le parcurgă convoiul Condoleezzei Rice. După reculegerea în lăcaşul sfânt, secretarul de stat al SUA s-a întâlnit cu membri ai guvernului palestinian şi oameni de afaceri.
De la Bethleem, şefa diplomaţiei americane s-a deplasat la Ramallah pentru o nouă întâlnire cu preşedintele palestinian Mahmud Abbas. Tot ieri, Rice s-a întâlnit la Ierusalim cu omoloaga sa israeliană Tzipi Livni, iar seara a participat la un dineu de lucru cu premierul israelian Ehud Olmert.