Cine salvează NATO?

Unda se şoc a declaraţiei preşedintelui francez, „NATO este în moarte cerebrală”, continuă să se propage pe cele două maluri ale Atlanticului. De la publicarea interviului în „The Economist“, săptămâna trecută, mediiile diplomatice şi mass-media, se întreabă: a fost un „trumpism ” sau este ceva mai profund?

Interviul a fost realizat pe 21 octombrie, în plină ofensivă turcă împotriva kurzilor din Siria. Furia preşedintelui Macron nu este falsă. El a spus-o clar, nu cu mult timp în urmă, la sfârşitul unui tensionat Consiliu European. Furios să afle despre retragerea SUA dintr-un tweet şi îngrijorat că ofensiva turcă ameninţă securitatea europeană, preşedintele Macron a spus cu voce tare ceeea ce alţii spun cu voce scăzută:„ este o areşeala gravă a Occidentului şi a NATO în Siria“.

 Cu o lună înaintea summitului NATO de la Londra, preşedintele francez a  dorit să se asigure că subiectul va fi pus pe ordinea de zi a liderilor aliaţi. Scopul a fost atins. Emmanuel Macron a înţeles că într-o panoramă media în care totul este scris în 140 de semne este nevoie şi de formule şoc, nu numai de fraze diplomatice. Nu a folosit Twitter ca Trump, dar  rezultatul a fost acelaşi: i-a provocat pe toţi să reacţioneze.  Expresia  „moarte cerebrală” a fost probabil foarte puternică, dar a trebuit să trezească morţii. Dacă pe partea militară „NATO funcţionează şi chiar foarte bine”, pentru a cita un diplomat european,  acest lucru nu mai este valabil şi la nivel politic.

 Reuniunea miniştrilor apărării aliaţi a dovedit genul de slăbiciune care a cuprins  Alianţa după ofensiva turcă din Siria. Portalul bruxelles2.eu scrie că în Siria, NATO a suferit o înfrângere majoră de natură politică. Mai mult decât ofensiva turcă, mai periculos este roul de pacificator şef făcut cadou Rusiei şi operaţiunea de demonizare a Iranului. 

Împietrit, NATO nu a putut spune niciun cuvânt despre acordul de la Soci.  Rusia preia controlul la graniţele Alianţei, la flancul său sudic. Şi asta în colaborare directă cu una dintre ţările membre ale alianţei. Putin îşi poate freca mâinile: Alianţa s-a predat fără luptă. Lui Donald Trump îi va fi greu  să-i reproşeze aceste cuvinte omologului său francez, după ce şi el a descris Alianţa drept „învechită”. 

Strategia rusească pentru evitarea Alianţei

Nu putem să nu ne mirăm de lipsa de strategie a Alianţei, notează B2. Conform unei vechi reţete militare, Rusia a reuşit să-şi fixeze adversarul într-un anumit teritoriu: Europa de Nord-Est până la Marea Neagră. Alianţa, bucuroasă să recâştige un rol de lider, a recurs la o strategie de „şcoală veche“:  mari manevre manevre militare, cu tancuri şi  avioane, nu departe de Rusia. 

Dar în acest timp, Moscova a ocupat terenul în Siria şi şi-a plasat pionii în Egipt, Libia, Africa Centrală. Axa Moscova-Teheran-Damasc-Beirut (+ Ankara şi Cairo dacă este nevoie) este acum o parte esenţială a zonei sud-mediteraneene. Faţă de aceasta, NATO pare împietrită .  „Moartea cerebrală” este probabil o expresie prea dură, dar dacă rămânem în terminologia medicală, suntem în faţa unui accident vascular cerebral (AVC) şi a fost necesară electroşocarea pentru a se încerca trezirea pacientului.

Bătălia dintre vechi şi nou

Întrebarea fundamentală este dacă acest mesaj va avea efect. Pe termen scurt, se poate spune că „pacientul“ a suportat şocul. Pe de o parte, nimeni nu mai poate ignora subiectul. Tabu-ul a fost ridicat. Problema va trebui să fie abordată. Pe de altă parte, când analizăm reacţiile care au avut loc pe ambele maluri ale Atlanticului, de la Washington, la Berlin sau în altă capitală aliată, putem vedea cum de fapt sunt liderii au răspuns uşor jenaţi. Cu siguranţă preşedintele francez pare izolat. Dar Emmanuel Macron este pe cale să reia bătălia „vechi contra nou “ care l-au adus la putere în Franţa. Pe termen mediu, mesajul prezidenţial pare hazardat, dar care dintre liderii europeni de astăzi este capabil să se opună sincer şi, mai ales, să se impună?

Scopul preşedintelui francez nu este de a decreta moartea NATO. Dimpotrivă, vrea să-i dea un impuls pentru o actualizare a Alianţei, pentru o schimbare de focus. După cum explica un fin observator al scenei diplomatice europene, „chiar şi într-o republică laică, aşa cum este Franţa, nu este imposibil să crezi… în înviere”.