Cine i-ar putea succeda liderului suprem iranian dacă regimul cade. Opțiunile sunt puține și riscante

Pe fondul intensificării tensiunilor dintre Washington și Teheran, președintele Trump se confruntă cu o dilemă de o importanță majoră și cu un grad ridicat de risc: o eventuală lovitură împotriva liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ar slăbi Republica Islamică sau ar arunca țara în haos? Incertitudinea e cu atât mai mare cu cât nu pare să există o alternativă clară la regim, relatează WSJ.

Dincolo de calculele strategice, terenul nu pare favorabil. Spre deosebire de anul 1979, când o mișcare revoluționară amplă și organizată era pregătită să îl înlocuiască pe șah, astăzi nu există o alternativă unificată și credibilă, eventual moderată, care să fie pregătită să preia puterea în cazul prăbușirii regimului de la Teheran.

„Dacă Trump ar merge până la capăt -ucigându-l pe Khamenei și pe principalii comandanți - problema este: ce urmează?”, a declarat Mohsen Sazegara, fost oficial al Republicii Islamice devenit activist al opoziției, stabilit în Statele Unite. „Iranul ar putea deveni un stat eșuat.”

Secretarul de stat Marco Rubio a recunoscut acest risc, spunând în fața legislatorilor că orice tranziție ar necesita identificarea unor parteneri viabili în interiorul guvernului iranian - o sarcină dificilă, având în vedere lipsa unei viziuni clare asupra a ceea ce ar urma.

O opoziție fragmentată

Contrastul cu revoluția din 1979 este izbitor. Atunci, ayatollahul Ruhollah Khomeini a reușit să unească clase sociale și facțiuni politice disparate în cadrul unei viziuni religioase și politice comune. Rețeaua sa vastă de moschei și organizații caritabile a permis mobilizarea coordonată la nivel național. Când s-a întors din exilul de la Paris, a fost întâmpinat ca un erou de milioane de susținători.

În prezent, nu există o figură comparabilă.

Opoziția iraniană este divizată - între activiștii din interiorul țării și cei din exil, între democrați seculari și monarhiști, între reformiști și grupări radicale. „Spectrul opțiunilor este foarte, foarte îngust, dacă există cu adevărat opțiuni”, a spus Aniseh Bassiri Tabrizi, expert în Iran la Chatham House.

Pe plan intern, valurile periodice de proteste au reprezentat cea mai persistentă provocare la adresa regimului. Demonstrații au izbucnit în 2009 din cauza alegerilor contestate, în 2022 pentru drepturile femeilor și la finalul anului trecut, pe fondul înrăutățiri situației economice. Protestatarii și-au îndreptat tot mai frecvent furia direct împotriva lui Khamenei, scandând „Moarte lui Khamenei” în timpul ceremoniilor de comemorare a celor uciși în timpul represiunilor brutale.

Cu toate acestea, aceste mișcări nu au lideri și sunt de multe ori spontane, fără o organizare coerentă. Figurile proeminente ale opoziției sunt arestate sau reduse la tăcere. Laureata Premiului Nobel pentru Pace Narges Mohammadi și politicianul reformist Mostafa Tajzadeh se află în prezent în închisoare. Fără o structură organizatorică, protestele izbucnesc și apoi se sting sub presiunea represiunii de stat.

Activiștii din exil se confruntă cu propriile probleme de credibilitate. Shirin Ebadi, o altă laureată a Premiului Nobel pentru Pace, stabilită în afara Iranului, a susținut că lovituri țintite ale SUA împotriva liderilor de vârf ar putea provoca prăbușirea regimului. Însă mulți iranieni din țară consideră că figurile aflate de ani de zile în exil sunt rupte de realitatea cotidiană din țară, în timp ce parte importantă a activiștilor din Iran respinge intervenția militară străină.

„Asta ar duce la prăbușirea regimului, deoarece, dacă ei sunt eliminați, nimeni altcineva nu poate conduce țara”, a declarat ea într-un interviu. 

Moștenitorul din exil

Dintre figurile opoziției din afara Iranului, Reza Pahlavi - fiul ultimului șah - s-a remarcat prin notorietate și simbol al opoziției față de regim, el propunându-se de altfel ca viitor lider. În timpul protestelor recente, demonstranții i-au scandat numele după ce a făcut apel la mobilizare națională.

„Mă voi întoarce în Iran. Sunt într-o poziție unică pentru a asigura o tranziție stabilă”, a afirmat Pahlavi, pledând pentru un sistem democratic laic.

Însă candidatura sa rămâne controversată. Mulți iranieni își amintesc de represiunea politică și inegalitățile sociale din timpul domniei tatălui său. Minoritățile etnice -inclusiv kurzii și azerii, care reprezintă o proporție importantă din populație - privesc cu suspiciune modelul de conducere centralizată asociat cu monarhia.

Încercările de a construi alianțe largi în rândul opoziției au eșuat pe fondul rivalităților personale și diferențelor ideologice. Unii dintre susținătorii săi cei mai vocali au cerut restaurarea monarhiei, ceea ce a îndepărtat activiștii pro-democrație care resping revenirea la un sistem regal. „Nu dorim revenirea monarhiei în țară -în niciun caz”, a declarat sociologul Mehrdad Darvishpour, implicat în mișcarea pro-democrație iraniană.

Vechi rivalități, diviziuni profunde

Alte grupări ale opoziției sunt privite cu și mai multă neîncredere. Organizația Mojahedin-e Khalq (MEK), care a luptat inițial împotriva șahului și ulterior împotriva Republicii Islamice, este contestată de mulți iranieni din cauza alianței sale cu Irakul în timpul războiului din anii 1980, dar de atunci a câștigat un oarecare sprijin din partea unor politicieni occidentali. Operează mai ales de peste hotare.

Diviziunile sunt atât de adânci încât unele facțiuni ale opoziției par să nutrească la fel de multă neîncredere unele în altele pe cât se opun regimului.

Reziliența regimului

Chiar și în cazul eliminării lui Khamenei, analiștii avertizează că Republica Islamică s-ar putea adapta în loc să se prăbușească. Puterea ar putea fi preluată de figuri conservatoare precum clericul Ali Asghar Hejazi, actualul trimis al lui Khamenei în cadrul aparatului de securitate, sau Mohammad-Mahdi Mirbagheri, liderul spiritual al unei facțiuni ultraradicale care respinge orice formă de democratizare. Mohammad-Bagher Ghalibaf, fost comandant al Gardienilor Revoluției și actualul președinte al Parlamentului, ar putea conduce un guvern încă și mai radical dacă Khamanei este ucis, spun experți în serviciile de securitate ale Iranului. 

Pe de alte parte, vocile reformiste din interiorul sistemului sunt din ce în ce mai marginalizate, acestea fiind de altfel arestate după ce au criticat represiunea sistemului, ceea ce diminuează perspectivele unei schimbări graduale. Totuși, unii observatori evocă posibilitatea unei deschideri controlate, asemănătoare cu perestroika din Uniunea Sovietică în anii ’80. Ali Khomeini, nepot al fondatorului Republicii Islamice și considerat apropiat de cercurile clericale moderate, este uneori menționat ca o posibilă figură de compromis.

Însă într-o țară cu peste 85 de milioane de locuitori, marcată de fracturi politice profunde și instituții de securitate puternice, este dificil de anticipat ce ar urma după înlăturarea liderului.