Cinci ţări au interzis Valentine’s Day

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femei iraniene se uită cu jind la cadourile de Ziua Îndrăgostiţilor, expuse într-un magazin din Teheran. Autorităţile religioase au interzis anul trecut celebrarea Valentine's Day.

În Arabia Saudită, Iran, Malaezia, Uzbekistan şi o regiune a Rusiei, Ziua Îndrăgostiţilor a fost interzisă de autorităţi. Acestea invocă incompatibilitatea cu valorile islamice, ameninţarea răspândirii culturii occidentale şi stimularea unor comportamente imorale. 

Arabia Saudită

Cu o interpretarea strictă a legii islamice, Regatul interzice celebrarea Sfântului Valentin pentru că acesta a fost un sfânt creştin şi pentru că „sărbătoarea încurajează relaţii imorale între bărbaţi şi femei necăsătoriţi”,  potrivit lui Khaled Al-Dossari, un cercetător saudit în religie, citat de Foreign Policy.  În fiecare an, poliţia saudită a moravurilor, Comisia pentru promovarea virtuţilor şi prevenirea viciilor, face razii în magazine înainte de 14 februarie, cerându-le proprietarilor să nu comercializeze trandafiri roşii, hârtie roşie de ambalat, urşi de pluş şi cutii de cadouri.  Simbolurile dragostei din magazine sunt confiscate.

Dar din cauza interzicerii comercializării trandafirilor roşii, piaţa neagră a acestora înfloreşte înainte de Valentine’s Day cu preţuri mult mai mari. Trandafirii care costă în mod normal 5 riali saudiţi, adică 1,30 dolari, se vând atunci cu 30 de riali(8 dolari) bucata.

Iran


Deşi sărbătoarea Sfântului Valentin este tot mai populară în Republica islamică, unde 70% din populaţie are sub 30 de ani iar comerţul cu ursuleţi şi felicitări înfloreşte, autorităţile religioase au interzis-o pe 6 februarie 2011. „Simbolurile inimilor, trandafirii roşii şi toate activităţile de promovare a acestei zile sunt interzise”, se arată în decret. Argumentul invocat este că sărbătorile străine răspândesc cultura occidentală,  pe când Iranul „are propria sa civilizaţie străveche şi destule zile în care să onoreze bunătatea, iubirea şi afecţiunea”.  Mehregan, un festival  pre-islamic care celebrează dragostea şi prietenia, a fost sugerat ca înlocuitor de unii naţionalişti iranieni.

Malaezia


În ţara preponderent musulmană – aproximativ 60% din populaţie – Valentine’s Day a fost interzisă încă din 2005, pe motiv că ar fi incompatibilă cu Islamul din cauza elementelor sale creştine şi a comportamentelor imorale pe care le promovează. Mai mult, în 2009, 100 de persoane au fost arestate pentru că au sărbătorit Sfântul Valentin. În prezent un partid extremist încearcă să interzică sărbătoarea şi pentru ne-musulmani.  Şi Oficiul de Dezvoltare Islamică, aflat în subordinea guvernului, care are sarcina de a proteja puritatea credinţei şi învăţăturile Islamului, a lansat o campanie de conştientizare împotriva Valentine’s Day.

Uzbekistan

Guvernul uzbek a interzis şi el celebrarea Sfântului Valentin, anulând numeroase concerte şi alte evenimente programate pentru 14 februarie. Locuitorii capitalei Taşkent sunt încurajaţi în schimb să participe la citirea de poezii cu ocazia comemorării naşterii împăratului Babur, un descendent al lui Ginghis Han, care a întemeiat Imperiul Mongol, relatează BBC. Campania împotriva zilei îndrăgostiţilor a început în 2006, atunci când agenţia de presă a guvernului a cerut întregii prese să evite publicarea oricărui material legat de Valentine’s Day, considerată o ameninţare la adresa valorilor naţionale.

Anul acesta, amorezii nu vor mai putea să celebreze Ziua îndrăgostiţilor ascultând cântecele interpretei pop Rayhan, deoarece concertul acesteia a fost anulat.

Belgorod (Rusia)

Autorităţile din provincia rusă au catalogat ziua îndrăgostiţilor drept o ameninţare la „securitatea spirituală” şi au încurajat şcolile, întreprinderile şi cluburile de noapte să se abţină să promoveze această zi.  Iniţiativa nu va fi însă îmbrăţişată de restul Rusiei. Ruşii au adoptat încă de la mijlocul anilor ’90 cu mare plăcere sărbători precum Valentine’s Day sau Haloween. Potrivit unui sondaj, 81% dintre cei cu vârste de peste 18 ani plănuiesc să celebreze Sfântul Valentin anul acesta.       

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani