Cel puţin 250 de morţi într-un cutremur puternic în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a ucis cel puţin 250 de persoane în Afganistan, miercuri dimineaţă, a declarat un oficial, adăugând că sute de persoane au fost rănite şi se fac verificări pentru a vedea dacă numărul victimelor ar putea creşte, relatează Reuters.

Seismul a lovit la aproximativ 44 de kilometri de oraşul Khost, în apropiere de frontiera cu Pakistan, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit U.S. Geological Survey.

„Zguduituri puternice şi de durată”, a scris un afgan pe site-ul Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).

Majoritatea deceselor confirmate au avut loc în provincia Paktika, unde 100 de persoane au fost ucise şi alte 250 au fost rănite, a declarat Mohammad Nassim Haqqani, şeful autorităţii de gestionare a dezastrelor din administraţia talibană.

Au fost raportate decese şi în provinciile estice Nangarhar şi Khost, a adăugat el, în timp ce autorităţile verifică dacă există alte victime.

Cutremurul a fost resimţit de aproximativ 119 milioane de locuitori ai Pakistanului, Afganistanului şi Indiei, a precizat EMSC pe Twitter.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare