Ce au vorbit cei doi lideri coreeni la prima lor întâlnire. Kim, în glumă către Moon: „Scuze, nu voi mai întrerupe somnul de dimineaţă cu teste nucleare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima rundă de discuţii dintre liderul nord-coreean Kim Jong-un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in s-a încheiat. Cei doi au luat o pauză de prânz şi prevăd reluarea discuţiilor după-amiază.

GALERIE FOTO 

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Moon, Yoon Young-chang, a oferit câteva detalii de la prima rundă de discuţii, lăsând impresia unei întâlniri desfăşurate într-o atmosferă destinsă, scrie The Guardian, potrivit news.ro.

Kim a susţinut că ar fi dispus să viziteze sediul Preşedinţiei sud-coreene din Seul dacă va fi invitat, în timp ce Moon a afirmat că speră ca viitoarele întâlniri să aibă loc atât în Nord, cât şi în Sud. 

„Întâlnirile noastre vor continua la Phenian, Seul, insula Jeju şi muntele Paektu“, a subliniat Moon.

Propunerea a fost susţinută de Kim, care a afirmat că ar trebui ca cei doi „să se întâlnească mai des“.

Seulul a comunicat că liderul nord-coreean şi-a prezentat în glumă scuze lui Moon pentru că i-a întrerupt somnul cu testele nucleare de anul trecut, atunci când preşedintele sud-coreean a fost nevoit să convoace întâlniri ale consiliului de securitate la primele ore ale dimineţii. „Nu vă vom mai întrerupe somnul de dimineaţă de acum înainte“, i-a transmis Kim lui Moon.

Conform informaţiilor din partea sud-coreană, Moon a declarat că discuţia a fost „foarte bună“ şi reprezintă „un cadou pentru lume“.

Purtătorul de cuvânt al lui Moon a declarat că liderul nord-coreean a adus în discuţie şi situaţia dezertorilor nord-coreeni care au ajuns în Sud, precizând că şi ei se află printre oamenii care au aşteptări ridicate de la summit pentru a vindeca rănile şi a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă