Cade guvernul de la Londra?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă poliţia are dreptate, în întreg imperiul mass-media al lui Rupert Murdoch există o cultură infracţională.

Există acuzaţii referitoare la toate publicaţiile lui Murdoch: „The Sun", defunctul „News of the World", „The Times" şi televiziunea Sky. E mult prea devreme să tragem o concluzie. Nu au fost făcute acuzaţii oficiale şi nu există deocamdată condamnări.

Dar, dacă numai o parte din acuzaţii se verifică, atunci cazul News International va deveni cel mai mare scandal de corupţie din istoria Marii Britanii. Nu e niciun motiv să credem că Rupert Murtdoch ştia de aceste ilegalităţi. Dar el este figura crucială care leagă „The Sun", „News of the World" şi „Sky".

Apar informaţii cum că Guvernul Cameron a încheiat un mare târg cu imperiul jurnalistic al lui Murdoch înaintea alegerilor din 2010: presa lui Murdoch ar fi sprijinit Partidul Conservator şi, în schimb, conservatorii ar fi sprijinit obiectivele cunoscute ale lui Murdoch.

În august 2009, cu nouă luni înainte de alegeri, fiul lui Rupert Murdoch, James, a lansat un atac la adresa BBC într-un discurs la un festival din Edinburg. Câteva zile mai târziu, actualul ministru al Culturii, Jeremy Hunt, pe atunci ministru din umbră, a scris un articol pentru „The Sun", cerând ca taxa de licenţă să fie îngheţată şi ca BBC să-şi reducă activităţile comerciale.

Rupert şi James Murdoch nu agreau modul în care arbitrul mass-media, Ofcom, se amesteca în afacerile lor. În iulie 2009, David Cameron a anunţat că Partidul Conservator va desfiinţa Ofcom după câştigarea puterii. 

Dar cea mai letală probă se referă la susţinerea Partidului Conservator pentru obiectivul comercial al lui Rupert Murdoch: preluarea BSkyB, anunţată în iunie 2010, la numai o lună după alegeri.

Acuzaţia la adresa Guvernului Cameron de a fi făcut favoruri comerciale pentru familia Murdoch în schimbul susţinerii politice e foarte gravă.

Dacă va fi dovedită, va duce la demisia ministrului Culturii, Jeremy Hunt. Dar nu e imposibil să ducă la căderea guvernului.  

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă