Beijing: Leon Panetta face apel la calm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul american al Apărării urmează să susţină un mesaj la Beijing, marţi, similar cu cel de la Tokyo, în care a făcut apel la "reţinere", în timp ce mii de chinezi manifestează din nou împotriva naţionalizării de către Japonia a insulelor disputate de cele două ţări, relatează AFP.

Ajuns luni seara în capitala chineză, şeful Pentagonului, Leon Panetta, a fost primit de omologul său chinez, Liang Guanglie.

"Obiectivul nostru este ca Statele Unite şi China să stabilească cel mai important parteneriat bilateral din lume", a declarat Panetta, în timp ce contactele militare rămân dificile între cele două ţări.

Ele au fost întrerupte de Beijing în timp ce Statele Unite au anunţat la începutul lui 2010 un contract de armament de peste şase miliarde de dolari cu Taiwanul. Acestea au fost reluate la sfârşitul anului, cu puţin timp înaintea unei vizite, în ianuarie 2011, la Beijing a secretarului Apărării din perioada respectivă, Robert Gates.

Vizita şefului Pentagonului are loc pe fondul tensiunilor dintre China şi Japonia, aliat al Statelor Unite, care şi-a consolidat prezenţa în Asia-Pacific.

Decizia luată săptămâna trecută de Guvernul japonez de a naţionaliza un mic arhipelag din Marea Chinei de Est, denumit Senkaku de Japonia şi Diaoyu de China, a provocat nemulţumire Beijingului, declanşând, de asemenea, numeroase manifestaţii antijaponeze în mai multe oraşe chineze.

Mii de chinezi au ieşit din nou pe străzi marţi în mai multe oraşe din sudul ţării pentru a cere restituirea acestor insule Chinei.

Leon Panetta şi-a exprimat "îngrijorarea" şi a făcut apel, luni, la o rezolvare pe cale diplomatică a acestei dispute teritoriale, după ce a avertizat că acest caz ar putea degenera într-un conflict.

"Este în interesul tuturor ca Japonia şi China să menţină relaţii bune şi să se găsească o modalitate de a evita o intensificare" a tensiunilor, a declarat şeful Pentagonului.

Vizita la Beijing a lui Panetta are loc la circa 12 zile după cea a secretarului american de Stat Hillary Clinton, care a efectuat o deplasare lungă (zece zile) în regiunea Asia-Pacific, interpretată ca un răspuns la influenţa Beijingului în regiune.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet