Bashar al-Assad a demisionat și a părăsit Siria, susține Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia susține că preşedintele sirian Bashar al-Assad a „demisionat din funcţie” şi a părăsit Siria, după ofensiva fulgerătoare a rebelilor sirieni conduşi de islamişti radicali ce au adus armata siriană în derută, relatează AFP şi Reuters.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad ar fi părăsit Siria FOTO EPA-EFE

„În urma negocierilor între Bashar al-Assad şi un anumit număr de participanţi la conflictul armat de pe teritoriul Siriei, el a decis să demisioneze din funcţia prezidenţială şi a părăsit ţara, dând instrucţiuni să se efectueze un transfer de putere paşnic”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) rus, Maria Zaharova.

Ea a precizat că „Rusia nu a participat la negocieri” și că nu ştie unde se află în prezent al-Assad.

Moscova spune că este extrem de îngrijorată de evenimentele din Siria şi a îndemnat toate părţile să se abţină de la violenţe, mai precizează comunicatul citat.

„Îndemnăm toate părţile implicate să se abţină de la utilizarea violenţei şi să rezolve toate chestiunile guvernării prin mjiloace politice. În această privinţă, Federaţia Rusă este în contact cu toate grupurile opoziţiei siriene”, precizează MAE rus.

De asemenea, Moscova a precizat că bazele sale din Siria au fost plasate în stare de alertă, dar că nu există nicio ameninţare serioasă în ceea ce le priveşte în prezent.

Sirienii din Damasc sărbătoresc prăbușirea regimului Assad

Sirienii din capitala Damasc sărbătoresc căderea președintelui Bashar al-Assad , după ce forțele rebele au intrat în oraș întâmpinând o rezistență redusă din partea forțelor regimului.

Mii de oameni s-au adunat în mașini și pe jos în piața principală din Damasc pentru a sărbători.

Omar Daher, un avocat în vârstă de 29 de ani, a spus că sentimentele lui sunt „de nedescris”.

„După starea de frică în care el [Assad] și tatăl său ne-au făcut să trăim mulți ani, și după panica și starea de teroare în care trăiam, nu-mi vine să cred”, a spus el pentru Associated Press.

Un alt locuitor din Damasc, Mohammed Amer Al-Oulabi, în vârstă de 44 de ani, a spus că nu a putut dormi noaptea trecută până la vestea căderii lui Assad. „De la Idlib la Damasc, le-au luat (forțelor de opoziție) doar câteva zile, slavă Domnului”.

Un localnic pe nume Ghazal al-Sharif a declarat că „Dumnezeu a răspuns” rugăciunii „fiecărei persoane asuprite”.

Înlăturarea lui Assad – despre care nu s-a mai auzit de la revendicarea capitalei de către rebeli – pune capăt celor peste 50 de ani de conducere autocratică a familiei sale asupra națiunii de aproximativ 23 de milioane, lovită și fracturată de mai bine de un deceniu de război civil.

Assad se află „probabil în afara Siriei”, spune ministrul turc de externe

Președintele sirian Bashar al-Assad se află „probabil în afara Siriei”, a declarat duminică ministrul de externe al Turciei.

Întrebat de CNN la o conferință de presă la Doha, Qatar, dacă știe unde ar putea fi Assad, Hakan Fidan a spus: „Nu pot comenta asta, probabil în afara Siriei”.

Există informații contradictorii despre locul în care se află Assad - o agenție est-europeană estimează că se află în Latakia, fortăreața lui de coastă.

Rebelii și civilii jefuiesc reședința lui Assad din Damasc

Rebeli și civili sirieni au fost văzuți făcând tururi și jefuind reședințe ale fostului președinte al țării, Bashar al-Assad, în Damasc.

Copii au fost văzuți alergând la intrarea în palatul prezidențial Al Rawda al lui Assad în timp ce bărbați ieșeau cu mobilier, potrivit unui videoclip publicat de Reuters. 

Un alt videoclip postat pe rețelele de socializare a arătat holurile a ceea ce părea a fi o altă reședință din capitală, în strigătele bărbaților și femeilor care sărbătoreau. „Aceștia sunt banii oamenilor”, spunea un bărbat. 

Un videoclip geolocalizat de CNN a arătat o femeie făcând turul bucătăriei unei case din cartierul Al Maliki, care a fost descrisă drept „palat prezidențial”.

Bucătăria bine utilată include un congelator industrial și un cuptor pentru pizza. Bucătăria era încă aprovizionată cu fructe, legume și pește și un caiet de notițe avea notat un meniu „pentru doamnă” și „șef”, indicații despre preferințele lor culinare, precum și rețete.

„Mâncare pentru doamnă: Nu îi place spanacul – nu îl vom mai găti. Mâine vom găti somon sau pește de Latakia”, scria acolo, conform videoclipului filmat de femeie în bucătărie.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată