Avionul dispărut a fost doborât de gheaţă. AirAsia nu avea autorizaţie pentru acel zbor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până acum au fost recuperate 30 de cadavre din Marea Java FOTO AP

Aeronava care a dispărut pe 28 decembrie cu 162 de oameni la bord s-ar fi prăbuşit din cauza gheţii şi se află, cel mai probabil, pe fundul Mării Java. Duminică, Ministerul Transporturilor din Indonezia a anunţat că operatorul AirAsia nu avea autorizaţie pentru zborul pe acea rută în acea zi.

Operaţiunile de căutare continuă la mai bine de o săptămână de când avionul Airbus A320 operat de compania aeriana AirAsia pe ruta Surabaya (Indonezia) – Singapore a dispărut deasupra Mării Java. La bord se aflau 155 de pasageri şi un echipaj format din şapte persoane, însă echipele de intervenţie au recuperat până acum doar 30 de cadavre. Majoritatea, spun autorităţile, se află în epava avionului, probabil încă blocaţi de centurile de siguranţă în scaune. Până acum, autorităţile nu au anunţat oficial localizarea avionului, însă duminică au confirmat găsirea unei bucăţi cu lungimea de 18 metri fin fuselaj – avionul întreg avea o lungime de 35 de metri. 

Avionul s-a prăbuşit cel mai probabil din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, specialiştii arătând că factorul declanşator a fost gheaţa care a intrat în motoare. Însă datele strânse până acum, înainte de recuperarea cutiilor negre, arată că la tragedie au contribuit şi alţi factori. Ultima dată când a luat legătura cu turnul de control, la aproximativ o oră de la decolare (zborul dura două ore), pilotul a cerut permisiunea de a urca la o altitudine mai mare de 11.500 de metri, însă controlorii de trafic aerian nu i-au permis ascensiunea pentru că zona era prea aglomerate şi exista riscul unei ciocniri între avioane. Apoi, spun specialiştii, pilotul nu ar fi adaptat viteza la altitudine, zburând cu cel puţin 100 de kilometri/oră mai încet decât o cereau condiţiile. Ieri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transportului din Indonezia a anunţat şi că AirAsia nu avea autorizaţie pentru a efectua acel zbor, acuzând compania că a încălcat totodată şi ruta care i s-a acordat pentru cursele care legau Surabaya de Singapore. 

De ce au loc tot mai multe tragedii aviatice în Asia

Creşterea galopantă a sectorului aviaţiei civile în Asia a dus la supraaglomerarea rutelor şi exercită o presiune tot mai mare asupra pieţei muncii, care se zbate pentru a furniza piloţi şi controlori de trafic aerian competenţi.AirAsia este cel mai mare operator de low-cost din regiune, cunoscut pentru abilitatea de a oferi cele mai ieftine bilete. Spre exemplu, biletele pentru avionul dispărut, care zbura pe ruta QZ8501, care leagă oraşul indonezian Surubaya de Singapore, au preţuri care pornesc de la 28 de dolari. În momentul de faţă, cerurile sud-asiatice sunt mai aglomerate ca oricând. Această creştere aduce însă o presiune semnficativă asupra pieţei muncii, care trebuie să furnizeze piloţi şi personal auxiliar competent, de la controlori de trafic aerian la specialiştii de la sol şi inspectori de siguranţă.  Companiile aeriene indoneziene au devenit notorii pentru reglementarea laxă. 

 AirAsia a încălcat ruta care i se alocase pentru zbor, plus că nu avea autorizaţie pentru a zbura în acea zi.  J.A. Barata, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor din Indonezia

   

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online