Armata siriană anunţă că a cucerit al doilea cartier rebel din Alep în două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata siriană a anunţat duminică faptul că a preluat controlul asupra unui al doilea cartirer rebel din partea de est a Alepului în doar două zile, relatează Reuters.

Armata precizează că împreună cu aliaţii săi a preluat controlul asupra cartierului Jabal Badro, care se află lângă cartierul Hanano pe care l-a cucerit sâmbătă.

Televiziunea de stat a anunţat sâmbătă că forţele armate siriene au "preluat controlul total asupra sectorului Massaken Hanano, după ce a pus capăt prezenţei teroriştilor" în acest cartier.

Prin cuvântul "terorişti", Damascul desemnează orice grupare care se opune regimului lui Bashar al-Assad.

Agenţia oficială de presă Sana a precizat că genişti au lucrat la dezamorsarea "bombelor şi explozivilor (...) de pe străzi".

Observatorul Sirian pentru Drepturilor Omului, care dispune de o largă reţea de surse în întreaga ţară, devastată de război, a confirmat cucerirea Massaken Hanano, potrivit AFP.

Acest cartier are o valoare simbolică pentru rebeli, deoarece este primul sector din Alep pe care l-au cucerit în 2012, antrenând astfel împărţirea metropolei între un sector rebel în est şi unul guvernamental în vest.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul