Armata israeliană a deschis focul asupra unor palestinieni care s-au apropiat de „linia galbenă” din Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata israeliană a anunțat marți că a deschis focul asupra unor palestinieni marți care s-au apropiat de linia dincolo de care s-au retras forțele israeliene în nordul Fâșiei Gaza, în urma acordului de încetare a focului.

FOTO EPA-EFE

Într-o declaraţie pe Telegram, purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) a precizat că „au fost identificaţi mai mulţi suspecţi care au trecut Linia Galbenă şi s-au apropiat de forţele IDF care operează în nordul Fâşiei Gaza, ceea ce constituie o încălcare a acordului”.

„S-au făcut încercări de a respinge suspecţii. Nu au răspuns, continuând să vină în apropierea forţele noastre, iar acestea au tras pentru a elimina ameninţarea”, se arată în comunicat.

Un purtător de cuvânt al Hamas a calificat focurile de armă drept „o încălcare a acordului de încetare a focului”.

Agenţia de ştiri palestiniană Wafa a transmis că patru persoane au fost ucise de forţele israeliene în cartierul Shejaiya din estul Fâșiei Gazei.

Aceasta citează o sursă medicală potrivit căreia că acestea au fost ucise „după ce dronele israeliene au tras asupra locuitorilor care îşi inspectau casele”.

Autoritatea sanitară locală din Gaza a declarat că armata israeliană a ucis șase palestinieni în două incidente separate pe teritoriul enclavei, marți. 

Cadavrele a patru ostatici, identificate

Gruparea a eliberat luni toți cei 20 de ostatici israelieni rămași în viață și a predat rămășițele doar a patru ostatici decedați, deși acordul de încetare a focului prevedea ca toate cadavrele să fie înapoiate Israelului în aceeași zi.

Într-o actualizare X, marți dimineață, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au transmis că procesul de identificare a celor patru ostatici decedați, returnați de Hamas, a fost finalizat.

Doi dintre ostaticii decedați au fost identificați ca fiind Guy Iluz și Bipin Joshi, în timp ce identitățile altor doi ostatici nu au fost făcute publice de familiile lor.

„Conform informațiilor și serviciilor secrete de care dispunem, Guy Iluz z”l a fost rănit și răpit viu după ce a fugit de la festivalul Nova în zona Tel Gama. Guy z”l a murit din cauza rănilor, întrucât nu a primit tratament medical adecvat în captivitatea Hamas. Avea 26 de ani la momentul morții.

Conform informațiilor și serviciilor secrete de care dispunem, Bipin Joshi z”l, un cetățean nepalez, în vârstă de 23 de ani, a fost răpit dintr-un adăpost din kibuțul Alumim de către organizația teroristă Hamas. Se estimează că a fost ucis în captivitate în primele luni ale războiului„.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat că orice întârziere din partea grupării Hamas în recuperarea cadavrelor ostaticilor decedați va fi considerată o încălcare a acordului de încetare a focului.

Gruparea islamistă a avertizat că va avea dificultăți să localizeze o parte dintre cadavrele celor 28 de ostatici decedați în timpul captivității în Fâșia Gaza.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV