Angela Merkel avertizează împotriva "mediocrităţii" în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel, foarte criticată în special în Franţa pentru apărarea austerităţii, a reacţionat puternic vineri, delpângând "lipsa de încredere" în zona euro şi avertizând împotriva "mediocrităţii", relatează AFP.

Merkel a deplâns în faţa Federaţiei micilor întreprinzători o "lipsă de încredere între actorii" din zona euro, care nu poate fi soluţionată decât atacând "de la rădăcini criza", adică "îndatorarea şi îndepărtarea de competitivitate".

"A apărut o falsă dezbatere, opunând creşterea (economică) şi austeritate bugetară. Sunt doar nişte vorbe", a declarat ea.

Menţionând viitorul summit G20 din Mexic, Merkel a subliniat, aşa cum a făcut-o şi cu o zi înainte, că Germania "nu se va lăsa convinsă de soluţii rapide ca euroobligaţiunile" sau introducerea unui fond comun de garanţii bancare în Europa.

"Pericolul propunerilor pripite de punere în comun" a datoriilor este acela de a ascunde diferenţele de putere economică dintre ţări, egalizând rata dobânzii împrumuturilor statelor, a avertizat ea. "Cel care ascunde acest lucru sfârşeşte prin a ajunge în mediocritate. Iar mediocritatea nu trebuie să devină etalon" în zona euro, a declarat Merkel, obţinând aplauze.

Ea a criticat, în trecere, Franţa, îndemnând să se observe "evoluţia costului muncii în Franţa şi în Germania", un mod de a lăuda eforturile de reformare ale Germaniei şi avantajul acesteia în termeni de competitivitate.

"Nu va exista o uniune economică şi monetară bună fără o uniune politică", sinonimă cu abandonarea suveranităţii, a mai spus ea. "Nu pot să vreau euroobligaţiuni şi să refuz orice control" asupra bugetelor naţionale, a adăugat cancelarul german.

Ea a amintit că pledează pentru un control bugetar mult mai strict în zona euro, permiţând Curţii Europene "să invalideze" bugete naţionale dezechilibrate, "dar acest lucru nu (place) anumitor state".

Viitorul Europei "se decide în lunile următoare, anul acesta", a conchis Merkel.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi